O ISTORIE A ZILEI DE 3 OCTOMBRIE. VIDEO

3 octombrie, istoricul zilei

2333 i.Hr.: În Peninsula Coreană este întemeiat regatul Gojosean, eveniment care marchează  nașterea legendarei  civilizații coreene.

 Se zice că acest regat a fost fondat de către legendarul  Dangun , însă anul întemeierii sale este disputat de către istorici.

Dovezile arheologice despre cultura Gojoseon au fost găsite în nordul Coreei și sudul Manciuriei.

Numeroasele documente istorice și arheologice arată că în secolul  IV i.Hr.,  Gojoseon era un stat înfloritor.

Din 1945 până în 1961 calendarul oficial al Coreei de sud  începea cu anul  2333.

52 î.Hr.: Conducatorul galilor, Vercingetorix , se  predă

armatelor romane  conduse de  Iulius Cezar, dupa  asediul şi bătălia de la Alesia.

Vercingetorix se preda lui Cezar

Căderea Alesiei si capturarea lui Vercingetorix a marcat cucerirea romana a Galiei Libere.

A stat în închisoarea de la Tullianum din Roma cinci ani, înainte de a fi expus public la parada triumfală a lui Cezar din anul 46 î.C.

Se spune că fost executat în inchisoare după paradă, probabil prin strangulare.

42 î.Hr.: În bătălia de la Philippi, Marc Antoniu şi Octavian, i-au  invins  într-o bătălie decisivă  pe asasinii lui Cezar- Brutus şi Cassius.

La Roma cei trei lideri principali (Antoniu, Octavian și Lepidus),  care controlau aproape toată armata romană din vest, au strivit opoziția Senatului și, în noiembrie 43 î.Hr., au format al doilea Triumvirat.

Bătălia de la Filippi, la cca.120 km.nord est de Salonic in Grecia, a avut loc în 2 etape, pe 3 octombrie  și apoi pe 23 octombrie.

Dușmanii triumviratului au fost proscriși.

382: Împăratul  Teodosie I  încheie un tratat de pace cu triburile germanice ale goţilor,  carora le permite sa se aseze în Balcani,  în schimbul intrării acestora in serviciului militar  imperial.

foto: ro.wikipedia.org

Flavius Theodosius (11 ianuarie 347 – 17 ianuarie 395), cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, împărat roman în perioada 379 -395.

1226 : A murit sfântul Francisc de Assisi (n. 1181), întemeietorul Ordinului monahal al Fraților Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM),  cunoscut sub numele de Ordinul Franciscan, patron al Italiei și al orașului San Francisco.

Papa Grigore al IX-lea  l-a proclamat pe Francisc sfânt în 1228, la numai doi ani după moartea sa, iar Papa Pius al XII-lea l-a declarat patronul Italiei  in 1939,  împreună cu Sf. Ecaterina de Siena.

1379: S-a născut Henric al III-lea al Castiliei; (d. 1406).

Henric al III-lea (3 octombrie 1379 – 25 decembrie 1406), cunoscut ca Henric cel Infirm, fiul lui Ioan I al Castiliei și a primei sale soții, Eleanora de Aragon și succesorul regelui la coroana Castiliană în 1390.

 1385: Se face prima mențiune documentara a județului Jaleș din Tara Romaneasca, în hrisovul din 3 octombrie 1385, prin care domnitorul Dan I a donat mănăstirii Tismana satul Tismana din judetul Jaleș “pe amândouă părțile cât a fost Ligăcească și Rusească” și prin care acesta întărea mânăstirii Tismana vechile moșii, dăruindu-i și un mertic anual de 400 de găleți de grâu din județul Jaleșului.

Județul Jaleș – Wikipedia.org

Județul si-a luat numele de la Jaleș, hidronim considerat de origine traco-getică si a avut o lungă perioadă de timp reședința la Dăbăcești, iar mai târziu la Tismana , unde între anii 1454-1456 a fost reședința banilor olteni retrași aici din  Banatul de Severin. 

Există opinii că  reședința de la  Dăbăcești. se afla fie pe raza actualelor localități Runcu, fie Bradiceni sau  Arcani

Județul Jaleș a fost dezmembrat după 1444, iar așezările sale au fost înglobate în teritoriile judetelor de astăzi Gorj si Mehedinti.

1568 : A murit regina Elisabeta de Valois, sotia regelui Filip al II-lea al Spaniei; (n. 1545).

Elisabeta de Valois (n. 2 aprilie 1545 – d. 3 octombrie 1568) cunoscută și sub numele de Elisabeta a Franței , a fost fiica cea mare a regelui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici.

1739: Este semnat Tratatul de la Nissa  (vechea Nyssa, din Cappadocia), intre  Imperiul Otoman si Imperiul Rus in urma razboiului din anii 1735-1739 in care rușii au spart rezistența Hanatului Crimeei, au trecut Nistrul în Moldova, iar în 1739 au mărșăluit spre capitala Moldovei, Iasi, pe care au cucerit-o.

Imperiul Habsburgic  a intrat în război în 1737, de partea Rusiei, dar a fost forțat să facă o pace separată cu otomanii, prin Tratatul de la Belgrad , predând  turcilor Serbia  de Nord și Oltenia, ocupate anterior.

Retragerea austriacă a forțat Rusia să accepte Pacea de la Nissa, renunțând astfel la pretențiile sale legate de Crimea și Moldova,

Sultanul l-a recunoscut pe împaratul habsburgilor drept protector oficial al   creștinilor din Imperiul Otoman, poziție pretinsă și de Imperiul Rus.

  Rusiei i s-a permis  să își ridice un port la Marea Azov, dar fără vreo fortificație sau flotă la Marea Neagră.

1778 : Căpitanul englez James Cook ajunge în Alaska.

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 – d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez, căpitan în Marina Regală britanică.

Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii și a înconjurat pentru prima dată Noua Zeelandă.

1801:  A murit Matei Milu (Milo), unul dintre primii poeti din Moldova, bunicul marelui dramaturg Matei Milo.
A scris poezii de dragoste, portrete satirice, care il anticipeaza pe Costache Conachi. Scrie de asemenea primul pamflet si prima oda din literatura română.

Opera sa s-a pastrat in manuscris.

S-a nascut in 1756, in noiembrie sau decembrie  la Iasi, si se pare ca era de origine franceza. Numele de familie variaza intre Milu si Milo. Tatal este Enacachi Milu, staroste de Cernauti, apoi spatar, iar mama sa era Safta, nascuta Roset.

A fost stolnic, ispravnic, ban. In 1792 a compus o oda inchinata lui Alexandru Moruzi, prima oda din limba romana, iar in 1795 a facut o aritmetica,insa nu s-a pastrat.

In 1796 este vornic de Botosani pentru ca in 1797 sa fie numit spatar.
Este bunicul marelui actor Matei Millo.
A fost inmormantat la Spataresti.

1814: S-a nascut (15 octombrie s.n), Mihail Iurievici Lermontov, poet, prozator si dramaturg rus, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus (“Demonul”, “Un om ciudat”) ; (d.15/ 27.07.1841).   

1838: Apare la Craiova, revista săptămînala “Mozaicul” (pînă la 7 octombrie 1839), primul periodic din Oltenia, sub redacţia lui Constantin Lecca.

1838: Se înfiinţează la Iaşi, în Moldova,  prima bibliotecă publică.

1839: S-a născut Teodor T. Burada, folclorist, etnograf şi muzicolog român. A fost printre primii folcloristi care au facut studii privitoare  bocetul popular la români ; (d.17.02.1923).

1849: Scriitorul   american Edgar Allan Poe, este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore din SUA, în stare de confuzie mintală, după o dispariție de câteva zile.

Este ultima dată când  a fost  văzut în public înainte de moartea sa, care a survenit  peste câteva zile, la 7 octombrie.

Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts – d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.

A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism.

1863:  Preşedintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie  Thanksgiving Day – “Ziua Recunoştinţei”.

În decembrie 1941, Congresul SUA a adoptat o rezoluție prin care a 4-a zi de joi din noiembrie devine oficial sărbătoare națională a SUA. 

Este o sărbătoare anuală în care se mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din acel an.

Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite majoritatea activităților (în afară de magazine) sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving pentru a permite angajaților să se reunească, cu familia. Această sărbătoare a fost preluată de primii coloniști sosiți în Lumea Nouă, unde a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, ca semn de recunoștință față de recolta miraculoasă obținută în condiții climaterice dure.

Tradiţional, în aceasta zi americanii  pun pe masă carne de curcan.

1863: S-a nascut Constantin N. Hurmuzaki, descendent dintr-o veche familie de intelectuali şi luptători pentru drepturile românilor din Bucovina, filosof, jurist, membru de onoare al Academiei Române ; (d. Cernauti; d.23.02.1937). 

1867: A  decedat  Elias Howe, inginer american, inventatorul masinii de cusut; (n.09.07.1819).

1888: S-a născut  Carl von Ossietzky, jurnalist german, figura-simbol a luptei împotriva dictaturii naziste, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1935 ; (d. 04.05.1938).

În 1935 nu a fost decernat niciun Premiu Nobel pentru Pace deoarece comitetului de decernare a premiului i-a trebuit mai mult timp să se decidă.

După ce Ossietzky a fost transferat la un spital de închisoare, Ossietzky a fost chemat la o întrevedere cu Hermann Goring , care i-a promis eliberarea și o pensie pe viață de 550 Reichsmark pe lună în schimbul unei declarații că nu dorește să-i fie decernat Premiul Nobel pentru Pace și că nu va mai activa ca pacifist împotriva Germaniei. Ossietzky a refuzat.

Cu toată opoziția unor personalitati norvegiene si a conducatorilor nazisti germani, Comitetul Nobel a decis să-i decerneze lui Ossietzky Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1935, după un vot în care au fost și voturi împotrivă. Familia Nobel a depus un protest, iar Regele  Haakon al VII-lea nu a participat la ceremonia de decernare a premiului, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată.

Guvernul german nu i-a dat voie lui Ossietzky să călătorească la Oslo pentru a lua în primire premiul. Ministrul Propagandei german, Goebbels, a spus că decernarea premiului lui Ossietzky este o nerușinare, iar Hitler a spus că interzice oricărui cetățean german să mai accepte vreun premiu Nobel vreodată.

Ossietzky a decedat pe data de 4 mai 1938. La înmormântare au fost prezenți doar văduva, medicul cu soția și doi păzitori din Gestapo.

1895: In România guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu demisionează.

Lascar Catargiu (n. 1 noiembrie 1823 –  d. 30 martie 1899).

1895 : S-a născut  marele poet rus Serghei Esenin:  (“Transfigurare”, “Anna Sneghina”, “Cheile Mariei”Ceaslovul satelor”, “Rusia sovietică”, “Moscova cârciumăreasă” ) ; (d.27.12.1925).

1897:  S-a nascut Louis Aragon, scriitor, poet si dramaturg francez, unul dintre întemeietorii suprarealismului (“Foc de bucurie”, “Mişcarea perpetuă”, “Ochii Elsei”) ; (d.24.12.1982).

1906: Se desfasoară a doua conferință internațională  privind telegrafia fără fir, in  care se adoptă mesajul SOS („Save Our Souls”, „Save Our Ship”), ca semnal internațional de forță majoră înlocuind semnalul CQD.

1908: Ziarul comunist rus Pravda  este fondat  de către Lev Troţki , Joffe Adolph, Skobelev Matvei  si alti exilați ruși  aflați  la Viena.

1916: După prima bătălie de la Oituz între forţele române şi cele germano-austro-ungare, soseşte in Romania o  Misiune militară franceză, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, (1861–1931).

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

Pe toată durata misiunii sale în România, generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, a fost declarat cetăţean de onoare al României şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1918 : Ţarul Bulgariei, Ferdinand, a abdicat în favoarea fiului său, Boris al III–lea ; (1918–1943).

Prințul Ferdinand I al Bulgariei (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948), născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial cneaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918).

1918 : Este difuzat  Manifestul împăratului  Austro-Ungariei, Carol I de Habsburg  intitulat „Către popoarele mele credincioase” , privind reorganizarea Austro–Ungariei într–o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean).

Propunerea a fost respinsă de reprezentanţii  acestor popoare.

La aceeasi data, apare Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România (3/16).

Carol de Habsburg (1887-1922) – ultimul împărat al Austro-Ungariei, strănepot al lui Franz Iosif I, a preluat tronul după moartea acestuia din urmă în 1916.

Carol I a al Austriei fost încoronat la 30 decembrie 1916 la Budapesta, în catedrala Sf. Matia cu titlul Carol al IV-lea al Ungariei. Soţia sa, Zita, a fost încoronată ca regină a Ungariei.

A renunţat la guvernare pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale în Primul război mondial, dar nu a abdicat si a desemnat la 11 noiembrie 1918 noul guvern maghiar, iar la 13 noiembrie 1918 a renunţat la şefia statului.

Evenimentele politice s-au precipitat: la 31 octombrie 1918, Mihály Károlyi era prim-ministru desemnat de rege, dar la 11 ianuarie 1919 guvernul Ungariei a demisionat; două luni mai târziu, la 21 martie 1919, ajung la putere comuniștii lui Bela Kun, care proclama Republica Ungară a Sfaturilor.

1918; A aparut Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România (3/16).

Corpul Voluntarilor ardeleni a fost format din luptători români, originari din Transilvania, care au luptat alături de armata română în timpul primului război mondial. Prin aceste unităţi militare, românii ardeleni s-au alăturat României şi armatei române în timpul primului război mondial, cu scopul de a elibera Ardealul si de a-l uni cu Patria Mama, România.

1923: S-a născut  Francisc Baraniay, pictor român de etnie maghiară.

1929: Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor este redenumit oficial Regatul Iugoslaviei, adica “Tara slavilor de sud”.

1929: A murit  Gustav Stresemann, cancelar al Reichului în anul 1923, ministru de externe în perioada 1923–1929 ; (n.10.05.1878).

Pragmatismul politicii sale i-a atras numeroși dușmani și a trebuit să-și ducă lupta abandonat de o mare parte a clasei politice.

Împreună cu francezul Aristide Briand a fost artizanul reconcilierii franco-germane și al schimbărilor diplomatice pe plan european, ceea ce le-a adus ambilor  Premiul Nobel pentru Pace, în 1926.

Această reconciliere a fost însă anulata în fașă după moartea ministrului german la vârsta de cincizeci și unu de ani, când Republica de la Weimar și-a pierdut unul din ultimii apărători.

1932 : Irakul îşi câştigă independenţa faţă de Marea Britanie.

1935: A început agresiunea Italiei fasciste  împotriva Etiopiei.

1936:  S-a născut  secretarul Ligii Arabe, Amr Moussa.

1938:  A incetat din viata mareşalul român  Alexandru Averescu, preşedinte al Ligii Poporului, prim ministru, membru de onoare al Academiei Române; (n. 9 martie 1859 in satul Babele din sudul Basarbiei, astăzi în Ucraina).

Foto: Mareșalul Alexandru Averescu

A fost comandantul Armatei Române în timpul Primului Razboi Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României in acest război.

A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918).

Averescu a fost autorul a peste 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului).

A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, cea mai inalta distinctie militara româna.

1942: Germania nazista lanseaza  cu succes pentru prima data o racheta  V-2 / A4 de la o baza de testare din  Peenemünde.

Este primul obiect facut de om care a  ajuns in spaţiul extraterestru.

1945: A fost înfiinţată Federaţia Sindicală Mondială – FSM.

Primul Congres Mondial al Sindicatelor,   la care s-a votat înființarea acestei organizatii, s-a desfășurat la Paris între 3-8 octombrie 1945 si s-a bucurat de o largă participare, cu delegați reprezentând 67 de milioane de muncitori din 56 de organizații sindicale din 55 de țări și 20 de organizații internaționale.

1952: Anglia testează cu succes arma atomica, devenind a treia putere nucleara a lumii.

1952:  John T. “Jack”Mullin de la compania  americana Bing Crosby Enterprises Inc.,  pune la punct primul aparat video.

Au fost nevoie de 18 ani, pana  in 1970  a aparut si varianta comerciala a acestui aparat.

1954: S-a născut Ioan Groșan, scriitor si publicist maramuresean, nascut in comuna Satulung.

A absolvit, in 1978, Facultatea de Filologie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

A debutat in 1985, cu volumul de povestiri ”Caravana cinematografica“.

Reprezentant al generatiei ’80, a publicat “Trenul de noapte“ (1989), „Scoala ludica“ (teatru, 1990), ”Planeta mediocrilor“ (1991), ”Jurnal de bordel“ (1995).

Volumul sau de povestiri „Caravana cinematografica“ a fost publicat in traducere in Rusia, iar nuvela ”Trenul de noapte“, in Franta, Germania si Polonia.

A primit premiul pentru debut in proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1985) si premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1992).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. in prezent, a fost editorialist la cotidianul “Ziua” si coloboreaza cu alte publicatii nationale.

1959: S-a născut  cântareaţa româna de muzica uşoară, Silvia Dumitrescu.

1963: A decedat omul de ştiinţă român  Augustin Maior  ; (n.21.08.1882, Reghin).

A inventat prima instalaţie experimentală din lume de telefonie multiplă, pe o linie reală, cu 5 căi, la o distanţă de 15 km, în anul 1907, înaintea brevetării sistemului de telefonie multiplă (1911) de către americanul C.O. Squier .

1969: S-a născut  renumita cantareaţă de muzica pop – rock americană, Gwen Stefani.

1985 : Are loc prima lansare a naveteispațiale  americane Atlantis.

1990: A avut loc reunificarea Germaniei. Republica Federala Germania (RFG) a incorporat Republica Democrată Germană (RDG).

Dezmembrarea Germaniei în 1949. Viitoarea Germania de Vest (albastru) consta din zonele de ocupație americană, britanică și franceză (fără Saarland [violet], care s-a realăturat Germaniei de Vest în urma unui referendum), iar Germania de Est (roșu) era formată din zona sovietică de ocupație (cu excepția părții vestice a Berlinului [galben]) – foto: ro.wikipedia.org

Istoricul eveniment s-a produs dupa  primele  alegeri libere desfasurate pe 18 martie 1990 in fosta Germanie de Est, in urma negocierilor dintre cele doua state,  care s-au incheiat cu semnarea Tratatului de unificare.

Cuvantul reunificare a fost folosit pentru a se face diferentierea de unirea Germaniei care a avut loc in anul 1871.

 Negocierile dintre cele doua state au fost dificile, insa cancelarul german Helmut Kohl a reusit sa convinga liderii sovietici sa accepte ideea reunificarii. In paralel, autoritatile din RFG si RDG au semnat o conventie pregatitoare a importantului eveniment.

In 23 august, Parlamentul est-german a aprobat reunificarea, iar tratatul a fost semnat in 31 august, fapt care a provocat un lant de evenimente politice in toate tarile europene din blocul comunist. Teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG), proaspăt reorganizat în 5 landuri, a aderat la legile și constituția RFG. Ca urmare RDG-ul a dispărut ca entitate statală, înglobându-se oficial în Republica Federală Germania (RFG). Începutul procesului care a condus la această nouă unire este denumit Die Wende  (întorsătura, schimbarea direcției).

Germania  reunificată a rămas membră a Comunității Europene, (care mai târziu a devenit Uniunea Europeană) și a  NATO.

1999: A decedat  Akio Morita, inventatorul “Walkman-ului”, cofondator în 1946, alături de Masaru Ibuka, al holdingului electronicii “Sony” ; (n.26.01.1921).

2003:  Parcul „Ioanid” din Bucuresti si-a schimbat denumirea, devenind parcul „Ion Voicu”, în amintirea celebrului violonist român, fost elev al lui George Enescu.

Bustul violonistului Ion Voicu (8 oct.1923 – 24 februarie 1997)

Cu aceasta ocazie, a fost dezvelit un bust al artistului, lucrare realizată de sculptorul Ion Irimescu.

2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului „Les Frères Jacques”; (n. 1914).

2009: Președinții Azerbaidjanului, Kazahstanului, Kârgâzstanului si Turciei au semnat  Acordul de la  Nakhchivan, privind înființarea Consiliului turcic.

Ideea înființării acestui consiliu de cooperare a apartinut președintelui kazah Nursultan Nazarbayev, încă din 2006.

Consiliul turcic sau,  Consiliul de Cooperare al statelor de limbă turcică este o organizație internațională care cuprinde o parte dintre țările cu popoare turcice. 

Secretariatul General este în Istanbul, in Turcia.  

Două state turcice au rămas in afara acestei organizații : Turkmenistan și Uzbekistan.  

2018: A murit Leon Max Lederman, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1988, împreună cu Melvin Schwartz și Jack Steinberger, „pentru metoda fasciculului de neutrini și demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic”; (n. 1922).

2019: A murit Diogo Freitas Do Amaral, politician și profesor portughez de drept, liderul istoric al democraţilor-creştini portughezi şi unul din părinţii fondatori ai regimului democratic început în Portugalia în 1974.

A jucat un rol important în formarea sistemului partidelor politice după deceniile de dictatură; (n. 1941).

Astăzi in lume:

3 octombrie  este  Ziua naţională (“Tag der Deutschen Einheit” – Ziua Unificării Germaniei în 1990).

Republica Federală Germania este un stat în Europa Centrală care se învecinează: la nord – cu Marea Nordului, Danemarca și Marea Baltică; la est – cu Polonia și Republica Cehă; la sud – cu Austria și Elveția; iar la vest – cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Această țară are o suprafață de 357.021 de kilometri pătrați și o populație de 82 de milioane de locuitori.

– Coreea de Sud sărbătorește Ziua Formarii Statului.

Republica Coreea este o țară din Asia de Est, care ocupă partea sudică a Peninsulei Coreene.

Are capitala la Seul, oraș care este a doua metropolă din lume ca mărime. Coreea de Sud se învecinează la nord cu Coreea de Nord și este înconjurată de Marea Japoniei la est, Marea Galbenă la vest, iar Strâmtoarea Coreei o desparte de Japonia.

În anul 1895, prin Tratatul de la Shimonoseki a fost instaurat protectoratul Japoniei, iar în 1910 Peninsula Coreea a fost anexată de aceasta.

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu înfrângerea Japoniei, nordul Coreei a fost controlat de armata rusă în august 1945, în timp ce sudul a rămas sub control american.

Prin Constituția de la 17 iulie 1948 a fost proclamată în sudul peninsulei Republica Coreea, iar la 15 august, același an, a fost alcătuit primul guvern de către președintele Li Sang Man.

Independența țării a fost recunoscută de ONU la 12 decembrie 1948.

În Coreea ziua de 3 octombrie este denumită “Ziua în care se deschide cerul” în care se sărbătorește întemeierea de către Dangun a regatului Gojoseon,

eveniment care marcheaza nașterea legendarei civilizații coreene, până la stabilirea dinastiei Han in China, in anul 206 i.Hr.

Se zice că regatul a fost fondat de către legendarul Dangun , însă anul întemeierii sale rămâne disputat de istorici.

Dovezi arheologice despre cultura Gojoseon au fost găsite în nordul Coreei și sudul Manciuriei. Numeroasele dovezi istorice și arheologice arată că în secolul IV i.Hr., Gojoseon a fost un stat înfloritor.

Din 1945 până în 1961 calendarul oficial al Coreei de sud începea cu data de 2333.

Pe data de 25 iunie 1948, Coreea de Nord comunistă, sprijinită de URSS și China lui Mao, a invadat Coreea de Sud, declanșând astfel Războiul coreean, care a încetat în urma armistițiului de la Panmunjon din 27 iulie 1953, în urma căruia au continuat să existe atât Coreea de Nord (comunistă) și în Coreea de sud (condusă de un regim cu orientare democratică de tip occidental.

– În Irak se serbează Ziua Independenței.

Republica Irak este un stat din Orientul Mijlociu situat în Asia de Sud-Vest la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat, care include de asemenea, sudul Kurdistanului.

Se învecinează cu Arabia Saudită și Arabia Saudită la sud, Iordania la vest, Siria la nord-vest, Turcia la nord și Iran (Provincia Kurdistan) la est și o zonă îngustă de coastă la Umm Qasr la Golful Persic.

Această țară arabă are un teritoriu de 438,317 km² și o populație de 38.274.618 locuitori ( în 2017), și este a doua țară din lume în privința rezervelor de petrol (după Arabia Saudită).

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfantul Dionisie Areopagitul

Sfantul Dionisie Areopagitul s-a nascut in Atena. Dupa ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers in Egipt pentru a si le desavarsi.

Pe cand se afla aici, Mantuitorul era rastignit pe Cruce la Ierusalim.

Observand intunecarea cerului petrecuta la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: “Sau Dumnezeu patimeste sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”.

Dionisie revine in Atena si se bucura de intalnirea cu Pavel in Areopag. Va pune in inima cuvintele pe care le va rosti Pavel si astfel, in anul 51 se va converti la crestinism. Mai tarziu, va fi hirotonit episcop in Atena.

Calatoreste cu Pavel si ii cunoaste pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca sa o cunoasca pe Maica Domnului. Va fi de fata la inmormantarea Feciorei Maria.

Dupa ce a randuit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca in Galia, l-a indemnul Sfantului Clement, episcopul Romei. Zideste o biserica in cetatea Parisului si converteste multi pagani la crestinism.

A fost decapitat in vremea imparatului Domitian (81-96).

Sfantul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lasat o ierarhizare a cetelor ingeresti.

În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii si Serafimii.

A doua treaptă cuprinde: Stapaniile, Domniile şi Puterile, iar in treapta a treia întâlnim: Începătoriile, Arhanghelii si Îngerii.

VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. e.maramures.ro;
4. Istoria md,;
5. Istoricul zilei blogspot.com;
6. Mediafax.ro;
7. Wikipedia.ro.
8. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
9. Rador.ro

Publicitate

Generalul american Bandholtz, propaganda maghiară și războiul hibrid antiromânesc

 

Una dintre cele mai citate, dar şi controversate lucrări despre 
administraţia românească a Budapestei, din perioada august-noiembrie 1919, este cartea intitulată „Un Jurnal Nediplomatic” (An Undiplomatic Diary), scrisă …de un urechist, pe bune – generalul Harry Hill Bandholtz, şeful Misiunii Militare Americane în Ungaria. scrie https://www.infobrasov.net/budapesta-denigrari-grosolane-intr-un-jurnal-nediplomatic/

 

 

 

 

Trenuri cu cereale şi produse alimentare au fost trimise din Transilvania în Ungaria, iar pe Dunăre a fost instaurată libertatea de navigaţie pentru a permite aprovizionarea cu alimente a Budapestei.   
Intervenţia Armatei Române, care a eliberat Ungaria de regimul bolşevic, a fost privită cu simpatie de către o parte a populaţiei locale şi de către personalităţi politice ungare, precum fostul prim-ministru Sándor Wekerle.

Percepţia generală era aceea că armata română a înlăturat un regim care a exercitat o violenţă extremă asupra propriilor cetăţeni, utilizând teroarea şi anihilarea oponenţilor ca metode de acţiune, (iar un alt scop a fost) distrugerea proprietăţii private.

În fapt, intervenţia armatei române a permis instaurarea unui guvern de orientare anti-comunistă la Budapesta.

Administraţia militară românească s-a desfăşurat sub supravegherea strictă a Misiunii Militare Interaliate în Ungaria, organism creat în urma armistiţiului de la Belgrad, semnat la 13 noiembrie 1918, din care făceau parte reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi SUA.    
În memoriile sale, publicate în 1933, generalul american Harry Hill Bandholtz a pretins că a împiedicat numeroase „jafuri şi abuzuri” ale trupelor române în Ungaria.

În fapt, aşa cum arată documentele de arhivă şi alţi memorialişti ai epocii, astfel de acţiuni au fost acte izolate de indisciplină.   

 

 

Unul dintre episoadele relatate de general se referă la stoparea de unul singur a aşa-numitului „jaf de la muzeu”, pus la cale de trupele române.

Era de fapt vorba de o dispoziţie adresată de către autorităţile militare române Muzeului Naţional al Ungariei de a preda containere care conţineau bunuri de patrimoniu provenind din muzeele Transilvaniei, ridicate de către trupele austro-ungare în timpul retragerii lor din regiune, în ultimele luni de război.

Deşi fără a dori să elucideze motivele disputei, acordând unilateral credibilitate totală doar punctului de vedere ungar, generalul Bandholtz admite în jurnalul său faptul că inclusiv reprezentanţii Muzeului Naţional al Ungariei erau de acord să restituie României o parte a artefactelor provenind din Transilvania, inclusiv documente aparţinând Bibliotecii Academiei Române, care fuseseră confiscate de trupele austro-ungare în timpul ocupaţiei Bucureştilor, capitala României, din 1917-1918.   
Este puţin cunoscut faptul că, după acest episod, în 13 februarie 1920, generalul american a acordat un interviu corespondentului la Paris al ziarului „The New York Times”, în care a susţinut că ar fi împiedicat, de unul singur, intrarea militarilor români în Muzeul Naţional al Ungariei, prevenind „jaful” unui tezaur din aur (în memoriile sale nu mai menţionează tezaurul din aur, ci doar piese de muzeu!).

 La protestele autorităţilor române, generalul a retractat declaraţiile din interviu, care i-ar fi fost incorect atribuite de către corespondentul la Paris al publicaţiei „The New York Times”. 

Pe 17 martie 1920, Departamentul de Stat a trimis o Notă Verbală către Legaţia României la Washington, în care se afirmă că generalului Bandholtz i-au fost atribuite „opinii gratuite şi fără consimţământul său”, de către corespondentul publicaţiei new-yorkeze.   
De altfel, memoriile generalului american conţin şi alte aprecieri distorsionate asupra unor evenimente şi persoane, vizându-i inclusiv pe colegii săi francez şi italian din cadrul Misiunii Militare Interaliate din Ungaria, precum şi unele prejudecăţi cu privire la alte naţionalităţi (evrei, mexicani ori alţi „latini”).   

În 1936, a fost ridicată o statuie a generalului american Harry Hill Bandholtz, chiar în faţa Legaţiei SUA din Budapesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O caracteristică evidentă a componentei războiului hibrid este promovarea dezinformărilor, adică a jumătăţilor de adevăr, şi atribuirea lor unor reprezentanţi ai unor state puternice, precum SUA. 

Nu este pentru prima dată când oficiali ungari creează scandaluri diplomatice în care îi atrag şi pe reprezentanţii SUA. 

 

Evident că propaganda maghiară nu recunoaște nici că așa zisul steg al secuilor e un fals grosolan, inventat în 2004 de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), o ONG de buzunar, ai cărei lideri sunt finanţaţi cu fonduri importante de Budapesta, pentru un singur scop – să incite populaţia în a scoate de sub autoritatea României judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Din fericire fără succes, până acum.

 Şi faţă de care atât Kelemen Hunor, cât şi premierul Ungariei Orban Viktor tac mâlc…
Tac şi continuă „războiul hibrid” la adresa României… în interesul cui? Al maghiarilor simpli?

În niciun caz… ci doar în interesul lor meschin, cu siguranţă,… şi poate şi al Moscovei.  

Ziua de 2 ianuarie în Istoria Românilor

 

 

 

 

  1529: A fost ucis  Radu de la Afumați, domn al Țării Românești, fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, (n. 1467 –  d.  în aprilie 1508).

 

 

 

 

Radu de la Afumați (sau Radu al V-lea), fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529.

A fost căsătorit cu Ruxandra, fiica domnitorului Neagoe Basarab (la 21 ianuarie 1526).

Spre sfârsitul anului 1528, o grupare de boieri, în frunte cu Neagoe vornicul și Drăgan postelnicul, s-a ridicat împotriva domnului, surprinzându-l fără oastea care l-ar fi putut apăra. Radu a fost nevoit sa fugă în graba în apusul țării, unde spera ca va gasi ajutorul boierilor Craiovești, dar dușmanii l-au ajuns din urmă la Râmnicu Valcea și, nerespectând nici macar lăcașul sfânt în care Radul de la Afumați se refugiase, îl ucid în biserica de pe dealul Cetățuii, sub ochii ingroziti ai preotului, la data de 2 ianuarie 1529.

Tot în acea zi  a fost ucis si fiul sau, Vlad.

 

 

 

 

Trupul lui Radu a fost dus la mănăstirea din Curtea de Arges, desupra mormântului sau fiind așezată o lespede frumoasa de marmura, pe care viteazul voievod este infățișat călare, cu buzduganul în mână și cu mantia fluturând.

Pe înscriptia aflată pe piatra de mormânt a viteazului domn muntean  Radu de la Afumați,  care a purtat douazeci de razboaie în numai trei ani de domnie din cei aproape opt în care s-a aflat  la cârma Țării Românesti , a rămas scris pentru posteritate: 

“Sa va fie stiute razboaiele… pe care le-am facut eu: cel dintâi război cu agarenii, al doilea de la Gubavi, al treilea la satul Stefeni, lângă Neajlov, al patrulea la Clejani, al cincilea la Ciocanesti…, al nouasprezecelea la satul Rucar, al douazecelea la Didrih”.

  

  Cu siguranță ca  soarta tarii ar fi fost una mult mai sumbră, dacă Radu, cel din Afumați, nu s-ar fi incrâncenat  să nu-și  lase țara în mâinile vrajmașilor străini.

Desi scurta si mereu intrerupta de luptele cu cei ce pretindeau tronul sprijiniți de  Poarta Otomana, domnia sa a reprezentat una dintre cele mai glorioase  lecții de rezistență prin luptă, împotriva  Imperiului Otoman, una dintre marile puteri ale lumii la acea dată, care cotropise și transformase deja în pașalâcuri  Grecia, Bulgaria și Serbia.

 

 

 

1784: La Sibiu apare în atelierul tipografului Martin Hochmeister, Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României.Tirajul inițial al publicației a fost de 200 de exemplare.

 

 

 

 

 

 

După 1789 publicația a fost continuată de Martin Hochmeister cel Tânăr și a fost editata  săptămânal până în 1862, când s-a unit cu Hermannstädter Zeitung.
De trei ori pe an apărea cu suplimentul gratuit Siebenbürgische Provinzialblätter.
Între 1788-1791 s-a numit Hermannstädter Kriegsbote („Curierul sibian de război”), apoi Siebenbürger Bote. Zeitschrift für vaterländische Interessen, Geschichte und Landeskunde, Weltchronik.

 

 

1816 : S-a nascut  medicul si botanistul român Anastasie Fătu, membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte al Societăţii Academice Române în perioada 1872 – 1876 ; (d. 3 martie 1886).

 

 

 

A creat prima secţie de pediatrie în Principatul Moldova si  pe cheltuială proprie a înfiinţat, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară (1856). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1816

 

 

 

 

1853: Se înfiinţeaza  in Bucureşti, in Muntenia, “Şcoala de mică chirurgie” de la spitalul Filantropia.

 

 

 

 

Director al spitalului a fost numit  dr. Gheorghe Polizu.

 

1891: S-a născut  in satul Haşag din fostul judeţ Târnava Mare, poetul, jurnalistul şi traducătorul roman Aron Cotruş; Din 1939 până în 1956 a trăit în Spania; în 1957 a solicitat autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa ( 1 noiembrie 1961).

 

 

 

 

 

A intrat la Arad in redactia ziarului Romanul (1913) si a Gazetei de Transilvania (1915).

Inrolat in armata austro-ungara (1916), e trimis pe frontul italian; trece la italieni si se inroleaza in Legiunea romana; membru in Comisia Interaliata de Propaganda impotriva Puterilor Centrale, cu sediul la Padova, redactand aici gazeta saptamanala de front Neamul romanesc (1918).

In urma armistitiului, Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). In 1920 se stabileste la Arad si Timisoara, redacteaza revista Banatul si conduce  publicatia ,.Samanatorul”.

A fost membru al Soc. Scriitorilor Romani (1920); presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat (1928); diurnist in Ministerul Afacer

ilor Straine (1929); atasat de presa la Milano (1930) si Varsovia (1930-1937); atasat de presa in Ministerul din Bucuresti (1937-1940); consilier de presa la Madrid si Lisabona (1940-1945). Desfasoara, in Polonia, Spania si Portugalia, o intensa activitate de propagare a valorilor literare romanesti (in 1931, publica in lb. polona antologia Te-maty rumunskie – Teme romanesti, in care figureaza cei mai reprezentativi poeti romani moderni).

Din 1945 este director al ziarului Carpatii si presedinte al Asociatiei Romanilor din Spania.

Debuteaza in revista Luceafarul (1908) si editorial cu voi. Poezii (1911). Poezie austera, cu accente expresioniste, inspirata din realitatea violenta a razboiului in Sarbatoarea mortii (1915); energetism si revolta sociala in Neguri albe (1920), Versuri (1924), In robia lor (1926), Cuvinte catre taran (1928), Maine (1928), Printre oameni in mers (1933). Perspectiva eroica, inceputa cu poemul Horia (1935), se accentueaza in Peste prapastii de potrivnicie (1938) si Rapsodie valalia (1940).

A primit Premiul Societatii Scriitorilor Romani (1926; 1943). Viforos si teluric, versul lui COTRUS e dezordonat, inform, premeditat anticalofil. Stabilit in Spania (1945-1956), publica aici voi. in limba spaniola Poemas de Montserrat (1951) si Cantos a Raman Lull (1952);

In limba. romana: Drumuri in furtuna (1951), intre Volga si Mississippi (1956). In 1957 se stabileste in SUA, unde, tot mai bolnav, izolat, moare intr-un spital din Long Beach in data de 1 noiembrie 1961.

 

 

1897: La Chişinău, in gubernia Basarabia din  Imperiul Rus, este întemeiată o secţie a Societăţii Imperiale Ortodoxe Palestiniene.

 

 

 

Stema Guberniei ţariste Basarabia, 1878-1917	Harta Guberniei Ţariste Basarabia

 

 

 

 

 

1913 : S–a născut medicul chirurg Ioan Jak Rene Juvara, membru de onoare al Academiei Române din 1992; (m. 18 februarie 1996).

 

 

 

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, din aceasta familie faceau parte  conducători ai revoluției macedonene contra dominației turcești, care, dupa infrangerea revoltei  s-au refugiat în România.  Membrii ramurii din Moldova se iscăleau Juvara, in timp ce in Muntenia  se iscăleau Djuvara.

 

 

 

 

 

1919:  Consiliul Dirigent al Transilvaniei trece la reorganizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe şi numeşte prefecţii pentru toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii marilor oraşe  Arad, Cluj şi Sibiu.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuţii legislative, executive şi administrative limitate, al Transilvaniei, care a activat în perioada 2 decembrie 1918 şi 4 aprilie 1920. 

La data de 2 decembrie 1918, la ora 9, în sala tribunalului din Alba Iulia a avut loc o şedinţă a Marelui Sfat Naţional în care, printre altele, s-a decis componenţa conducerii acestui organism, componenţa delegaţiei care urmau să prezinte regelui şi guvernului României hotărârile Adunării Naţionale şi s-a luat decizia înfiinţării a unui comitet executiv din rândurile sale  cu activitate permanentă, care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei. 

 

 

 

În Consiliul Dirigent au fost aleşi 15 membri: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Iosif Jumanca, Romul Boilă, Emil Haţieganu, Ion Flueraş, Victor Bontescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga şi Valeriu Branişte. Cei prezenţi au depus jurământul în prezenţa episcopului de Arad, Ignatie Ion Papp. Au lipsit Octavian Goga şi Vasile Lucaciu, aflaţi în străinătate, şi Valeriu Branişte.

 Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu. 

 

 

1928: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul român de etnie maghiară Tiberiu Olah („Constelaţia omului”, „Metamorphose”); (m. 2 octombrie 2002).

 

 

1933: S-a nascut  Ion Băieşu, prozator, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului “Balanţa” (ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie); (d. 21 septembrie 1992).

A scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio şi televiziune.

 

 

VIDEO:

 

 

 

 

 

1956: S-a născut interpretul şi compozitorul de muzică uşoară Adrian Romcescu, stabilit, din 1986, în Danemarca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: S-a născut interpreta de muzică uşoară Sanda Ladoşi.

 

 

 

 

 

 

1972: S-a născut la Bucuresti Alexandru Mazăre, politician român, fost
membru al Parlamentului României. Este fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța.
În perioada 1996-2004 a fost directorul general al Soti Cable Neptun SRL.

La alegerile locale din iunie 2004 a fost ales consilier municipal în Constanța, însă a renunțat la mandat în noiembrie 2004, fiind ales deputat de Constanța pe listele Partidului Social Democrat. În 2008 obține un mandat de senator.
Este urmărit penal de DNA din aprilie 2014 în dosarul fratelui său, fostul primar Radu Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Alexandru Mazăre a anunțat că se retrage din partid, dar oficial figurează încă în scriptele PSD.

 

 

1990: A decedat diplomatul român Corneliu Bogdan (n. Grumberg 1921). A a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Washington, SUA, între 1967-1976.
În tinerețe a fost unul din liderii comuniști ai „Uniunii Naționale a Studenților din România”.
A fost unul dintre artizanii vizitei a președintelui Richard M. Nixon, la București in august 1969, cand Nicolae Ceaușescu și-a consolidat poziția cu Statele Unite și in ceea ce privește comerțul cu SUA, avand statutul națiunii celei mai favorizate.

 

 

 

 

 

 

 

În 1988 până la început de 1989, a fost in arest la domiciliu ca adversar al sistemului corupt și falimentar comunist.
În anul 1989 a fost cercetător invitat (visiting scholar) la „Centrul Woodrow Wilson” al „Smithonian Institution” din Washington.

În 1989 s-a intors acasa în decembrie și s-a ascuns de Securitate, numele lui fiind pe o lista de persoane care urmau să fie impușcate.
A fost ministru secretar de stat la Ministerul de Externe post-revoluționar (28 decembrie 1989- 2 ianuarie 1990).

Corneliu Bogdan a scris în colaborare cu Eugen Preda „Spheres of Influence”(Columbia University Press), carte tradusă parțial și în limba română.
Potrivit afirmației pe care Ioan Talpeș i-a făcut-o istoricului american Larry L. Watts (2009) Corneliu Bogdan ar fi avut relații cu KGB.
A murit in urma unui anevrism al aortei, și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

 

 

 

 

1990: In România eliberata de comunism ia ființă Asociatia Foștilor Deținuți Politici (AFDP).

 

 

 

 

 

 

 

Asociația foștilor deținuți politici, a anticomuniștilor, deportaților, prizonierilor și urmașilor acestora, este membră a Uniunii Internaționale a Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Comunismului, INTER ASSO, cu sediul central în Berlin.

 

 

Constantin-Grigore Dumitrescu, cunoscut ca Ticu Dumitrescu, (n. 27 mai 1928, Ciumați, Prahova – d. 5 decembrie 2008, București )

Inițiatorul acestei uniuni și președintele ei până în 1998 a fost luptatorul anticomunist Constantin Ticu Dumitrescu, reales la conducerea acesteia, fără întrerupere, până la moartea sa, la 5 decembrie 2008. În prezent această funcţie este ocupată de inginerul Octav Bjoza.

 

În anul 1998, AFDPR mai avea 700 de membri.

 

 

 

 

 

1991: Andrei Pleşu, ministrul culturii in guvernul Petre Roman, şi-a anunţat demisia in urma interdictiei date de Guvern vizitei Regelui Mihai in Romania.

El a considerat că în comunicatul Guvernului emis cu acest prilej, se invocă nepermis legi adoptate de un guvern comunist.

 

 

 

 

 

 

 

Andrei Pleşu,  a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune că şi-a înaintat demisia către primul ministru si ca gestul său fusese provocat de refuzul autorităţilor de a-i acorda viză de intrare fostului rege Mihai şi familiei sale, care şi-au manifestat intenţia de a face Crăciunul în ţară.

Din punct de vedere legal, ministrul de Interne, Doru Viorel Ursu, s-a „acoperit” cu decretul emis de guvernul Groza în 1948, prin care lui Mihai I i se retrăsese cetăţenia română.

Însă Bogdan Baltazar, membru al Executivului, a întins discursul antimonarhist la maxim, făcând o declaraţie publică în care relua unele teze ale regimului comunist privind „parazitismul” Coroanei asupra României, în perioada regalităţii.
Escaladarea tensiunilor pe tema interdicţiei pe a intra în ţară pentru regele Mihai a determinat guvernul să discute, în prima sa şedinţă din 1991, cazul demisiei lui Andrei Pleşu.

Primul ministru Petre Roman a făcut apel la stabilitate şi unitate, susţinând că, în timp, se va reglementa statutul fostului suveran.
Ministrul Culturii nu a insistat cu demisia, decizând în cele din urmă să contribuie la „stabilitatea guvernului” clamată de Roman.

În conferinţa de presă ce a urmat şedinţei de guvern, Andrei Pleşu a declarat:
„În urma unei şedinţe, unice, prin lungimea ei, în orice caz, şi prin intensitatea discuţiilor pe care le-a cuprins, am putut constata, pe de o parte, că guvernul a luat unele măsuri pentru lămurirea cetăţeniei române a lui Mihai de Hohenzollern, urmând, ca urmare a dobândirii acestei cetăţenii, ca el să nu mai aibă nevoie de viză de intrare în ţară.

Am constatat, de asemenea, cu satisfacţie, să s-a decis ca, de aici încolo, activitatea guvernamentală să fie mai solidară şi mai atentă la consensul general asupra fiecărei decizii.
De asemenea, domnul Baltazar a acceptat – şi o va face probabil şi în comunicatul pe care îl pregăteşte – că aprecierile de ordin istoric pe care le-a făcut în comunicatul domniei-sale privind familia regală nu reprezintă punctul de vedere al plenului executiv.

Aceste lucruri întâmplându-se, am avut temei suficient să-mi retrag demisia”.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor-2-ianuarie-selectiuni-4

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;

 

 

 

Cine a declanșat cel de-al doilea război mondial? Mai poate contesta cineva că a fost o acțiune comună a lui Stalin şi Hitler?

Harta: Uniunea Sovietică a împărțit împreună cu Germania nazistă Polonia, declanșând cel de-Al II-lea Război Mondial

În acest an, pentru prima dată de la proclamarea independenţei, Republica Moldova nu a sărbătorit alături de Federaţia Rusia victoria asupra fascismului.

În situația în care Rusia fascistă condusă de Putin a declanșat la 24 februarie 2022 un război de exterminare împotriva Ucrainei, alinierea Republicii Moldova la serbarea putinistă a zilei de 9 mai, nu ar fi însemnat altceva decât complicitate cu agresorul rus. 

În cele ce urmează, publicația de limbă rusă http://andis-inform.blogspot.ru/2013/07/blog-post.html), prezintă într-un articol preluat de https://timpul.md., o serie de fapte incontestabile, care ne pot ajuta să înțelegem cine a declanșat cel de-al doilea război mondial.

A fost doar Germania nazistă, sau a fost o acțiune comună a lui Stalin şi Hitler? Avem ce sărbători la 9 mai?

Tratatul de la Versailles

La 28 iunie 1919, la Palatul Versailles (Franţa) a fost semnat Tratatul de pace de la Versailles, care a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial din anii 1914-1918. Tratatul a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920, după ce a fost ratificat de Germania şi patru principali aliaţi – Anglia, Franţa, Italia şi Imperiul Japonez.

Ca rezultat al Tratatului de pace de la Versailles, Germania a pierdut 67,3 mii km² din teritorii şi toate coloniile. Deosebit de umilitoare au fost condiţiile impuse din punct de vedere militar: Germania nu putea deţine o armată mai mare de 100.000 de soldaţi; corpul de ofiţeri nu putea depăşi 4 mii de persoane; armata nu putea deţine artilerie grea, tancuri, avioane de luptă, submarine; au fost lichidate Statul Major General, toate instituţiile de învățământ militar; a fost anulat serviciul militar general obligatoriu; au fost interzise misiunile militare în alte state, cetăţenii nu puteau face pregătirea militară în armatele altor state. Germania a fost obligată la plata unor importante despăgubiri de război Antantei.

Condiţiile Tratatului de pace de la Versailles erau considerate, pe atunci, umilitoare şi dure pentru Germania. Se consideră că aceste condiţii au cauzat instabilitatea socială internă, ducând la apariţia unor forţe extremiste de dreapta şi accederea naziştilor la putere (în anul 1933).

Relaţiile germano-poloneze şi polono-sovietice din anii 1918-1921

Potrivit tratatului de la Versailles, Germania redă Poloniei teritoriul din Marea Poloniei (pl. Provinz Posen), o parte a regiunii Pomerania (pl. Pomorze) şi alte teritorii ale Prusiei de Vest; or. Danzig (Gdansk) primeşte statutul de „oraş liber”; regiunea Memel (Klaipeda) a fost pusă sub controlul francez (în februarie 1923 fiind anexată de Lituania). În aceeaşi perioadă de timp, pe teritoriul Imperiului Rus destrămat, în timpul războiului civil din Rusia, în anii 1920-1921 se derulau mai multe conflicte militare simultane (între Polonia şi Rusia Sovietică, Bielorusia Sovietică şi Ucraina Sovietică).

Războiul polono-sovietic

Războiul polono-sovietic a decurs în 3 etape:

Etapa 1. 25 aprilie – mai 1920 – ofensiva forţelor polone (40 mii de soldaţi) şi a soldaţilor conduşi de Simion Petliura (15 mii). Ofensiva a fost oprită de trupele reorganizate şi întărite ale Frontului de sud-vest al Armatei Roşii.

Etapa 2. Sfârșitul lunii mai – iulie 1920 – contraofensiva Armatei Roşii în Ucraina. Preluarea controlului asupra unor regiuni ale Ucrainei de Est şi a uneia din Belarus. Ofensiva Frontului de vest (condus de M.Tuhacevski) către Varşovia, a Frontului de sud-vest (condus de A.Egorov) spre Lvov.

Tentativa Antantei de a aplana conflictul, de a opri ofensiva pe Linia Curzon. Sovieticii au respins propunerea în speranţa de a ocupa întregul teritoriu al Poloniei şi de a instaura puterea sovietică.

Tentativa de a ocupa oraşele Varşovia şi Lvov a eşuat din cauza greşelilor tactice ale comandanţilor sovietici, rezistenţei dure a armatei poloneze şi celei conduse de Petliura, insuficienţei rezervelor.

Etapa 3. August – octombrie 1920 – retragerea trupelor sovietice în raioanele Berdicev şi Zhitomir. Epuizarea forţelor de ambele părţi; încheierea armistiţiului de pace în octombrie 1920. Forțele lui Petliura au fost atacate de bolșevici și, după o serie de lupte, au fost alungate din Ucraina în teritoriul aflat sub controlul Poloniei.

Urmările războiului au fost consfinţite în Tratatul de la Riga (Pacea de la Riga) din martie 1921. Teritoriile în litigiu au fost împărţite după cum urmează: Polonia recunoaşte teritoriile Ucrainei de Est, iar Poloniei îi revin Volynul de Vest, Galicia de Est, Holmshina, Polesia de Vest, Podliashie.

Aceste evenimente – cedarea teritoriilor germane Poloniei şi rezultatele războiului polono-sovietic – au marcat relaţiile ulterioare dintre Germania, Polonia şi URSS.

Colaborarea germano-sovietică

Contrar unei opinii larg răspândite, colaborarea germano-sovietică a început cu mult înainte de accederea lui Adolf Hitler la putere.

La 11 august 1922, cu doar patru luni mai târziu după ce, la conferinţa de la Genova, delegaţia sovietică a venit cu propunerea de a reduce capacităţile militare generale, a fost încheiat Tratatul de la Rapallo, care prevedea si un acord temporar de colaborare dintre Reichswehr şi Armata Roşie.

Acordul stabilea principiile acestei cooperări: cooperarea în domeniul studiilor teoretice, exerciţiilor militare, stabilirea unor programe de pregătire comune; efectuarea experienţelor chimice (!); organizarea unor şcoli de aviaţie şi tancuri; trimiterea în misiune în Germania a reprezentanţilor forţelor militare sovietice (Forţele Aeriene Sovietice, Comitetul tehnico-ştiinţific, Direcţia generală sanitară militară şi altele) pentru iniţierea în organizarea unor acţiuni secrete şi studierea acestora.

În 1924 la Lipetsk s-a organizat şcoala de aviaţie a Reichswehr-ului, care a activat timp de 10 ani, cu numele conspirativ de Escadrila a 4-a a Unităţii de aviaţie a Flotei Aeriene Roşii. Numeroşi aviatori germani (Blumensaat, Heinz, Voss, Blume, Ressing, Makratski ş.a. ),care au devenit cunoscuţi ulterior, au fost instruiţi la Şcoala din Lipetsk.

Potrivit Tratatului de la Versailles, Germaniei i s-a interzis să deţină tancuri, iar Reichswehrul trebuia să se descurce fără ele. Însă generalul Hans von Seeckt, fiind înzestrat cu spirit de previziune, promova ideea că tancurile ar putea face parte din aceeaşi unitate militară specială, alături de infanterie, cavalerie şi artilerie. Astfel, urmând teza lui von Seeckt, în anul 1926 germanii au pus bazele Şcolii de tancuri cu denumirea codificată „Kama” din Kazan. Instruirea şi pregătirea la „Kama” a unei pleiade de tanchişti, printre care se numărau 30 de ofiţeri, a facilitat, mai târziu, crearea neîntârziată a trupelor germane de blindate.

Cel mai secretizat obiect al Reichswehr-ului în URSS a fost „Tomka”, investiţia germanilor fiind circa 1mln. de mărci germane. Era şcoala armelor chimice, situată în regiunea Samara, în apropierea nemijlocită de teritoriul Republicii Autonome a germanilor de pe Volga. Or, alin.1 art.171 al Tratatului de pace de la Versailles interzicea Germaniei folosirea gazelor asfixiante, otrăvitoare şi altor gaze, ca şi a tuturor substanţelor analoage, precum şi introducerea acestora pe teritoriul Germaniei. La „Tomka” se experimentau metodele de utilizare a substanţelor toxice în artilerie, aviaţie, precum şi mijloace şi metode de degazare a terenurilor. Secţia de cercetare ştiinţifică a şcolii era înzestrată cu cele mai avansate tehnologii în domeniul construcţiei de tancuri pentru a experimenta substanţele toxice, iar laboratoarele şi atelierele erau asigurate cu aparate şi instrumente aduse din Germania.

E incontestabil faptul că colaborarea dintre Armata Roşie Muncitorească-Ţărănească şi Reichswehr în centrele menţionate (cu denumirile codificate „Lipetsk”, „Kama” şi „Tomka”) era contrară prevederilor Tratatului de la Versailles. În conformitate cu art.168 al tratatului, amplasarea şi crearea unor obiective militare trebuie coordonată şi acceptată de către guvernele statelor aliate.

Partea sovietică primea anual „recompense” materiale pentru utilizarea acestor obiective de către germani şi dreptul de a participa la experimentele, operaţiunile militare şi industriale. Comandantul Armatei Roşii Muncitoreşti-Ţărăneşti Ieronim Uborevich spunea că germanii sunt pentru sovietici singurul „canal” care oferă posibilitatea de a studia performanţele în domeniul militar ale altor state, în special referitoare la armată, şi alte realizări interesante în alte domenii.

Până la un moment, opinia publică nu a ştiut nimic despre colaborarea militară germano-sovietică, şi doar în 1926 a devenit cunoscută datorită unui articol publicat în ziarul britanic „Manchester Guardian”. A urmat criza guvernamentală în Germania, cu demisia cabinetului Cancelarului Wilhelm Marx. Social-democraţii au făcut un demers la Reichstagîn legătură cu livrarea în Germania a unor proiectile din URSS.

Cu toate acestea, întărirea forţelor armate germane în Rusia Sovietică a continuat până în anul 1933. Anume în Rusia au fost puse, în mare măsură, bazele viitoarelor forţe ofensive ale Germaniei , care au înspăimântat Europa în 1939, iar în 1941 au atacat URSS. (Trebuie să menţionăm faptul că Reichswehr-ul ţinea, în paralel, legături secrete de acelaşi gen cu alte state).

După 1933, „prietenia” germano-sovietică s-a redus considerabil, cu toate acestea, relaţiile germano-sovietice au continuat. Un exemplu elocvent constituie Acordul general privind colaborarea, asistenţa mutuală şi activitatea comună, semnat la 11 noiembrie 1938 de şeful NKVD-ului Lavrenti Beria şi Reichsführer-ul SS.

Acordul general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună

Semnat în or. Moscova,

la 11 noiembrie 1938.

Comisariatul Popular pentru Afaceri Interne al URSS, denumit în continuare NKVD, reprezentat de șeful Direcţiei principale a Securității de Stat (GUGB), Comisar de securitate de rangul 1 Lavrenti BERIA, pe de o parte, și Direcția Generală de Securitate al Partidului Muncitoresc Național-Socialist German, reprezentată de șeful Departamentului IV al Biroul Principal de Securitate (Gestapo) Heinrich Müller, în baza procurii nr. 1-448/12-1 din 3 noiembrie 1938, emisă de şeful Direcției Generale de Securitate Reichsfuehrer-ulSS Reinhard Heydrich, denumit în continuare GESTAPO, pe de altă parte, au încheiat prezentul Acord general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună între NKVD și GESTAPO.

Colaborarea germano-sovietică şi împărţirea Poloniei

3 mai 1939 – Comisarul poporului pentru Afaceri Externe Litvinov (evreu) a fost înlocuit cu Molotov (rus).

5 mai 1939 – Ministrul propagandei germane Goebbels dă indicaţii surselor mass-media să se abţină de la utilizarea unor cuvinte dure în adresa Uniunii Sovietice.

20 mai 1939 – Molotov îi reaminteşte Ambasadorului german la Moscova Schulenburg că tratativele cu privire la cooperarea economică germano-sovietică trebuie, de asemenea, să fie „fundamentată politic”.

3 august 1939 – Ambasadorul german la Moscova Schulenburg primeşte 2 telegrame secrete de la ministrul afacerilor externe al Germaniei Ribbentrop, prin care este informat că, de la Marea Baltică la Marea Neagră, nu există nici o problemă care nu ar putea fi soluţionată pozitiv şi de comun acord de către URSS și Germania. Ribbentrop s-a arătat interesat să plece la Moscova pentru tratative.

16 august 1939 – Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Ernst von Weizsacker, îi dă indicaţii lui Shulenburg să-i comunice lui Molotov că Germania este gata să semneze un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică pe o perioadă de 25 de ani.

18 august 1939 – la Berlin a fost semnat Acordul comercial între Germania și URSS. Moscova primește mărfuri de producţie germană, iar Berlinul – materii prime strategice. Molotov susţine că Ribbentrop poate sosi la Moscova pe 26 sau 27 august.

20 august 1939 – o nouă indicaţie pentru Schulenburg – să obţină confirmarea, nu mai târziu de 23 august, că Ribbentrop va fi primit la Kremlin pentru semnarea pactului de neagresiune.

Moscova şi-a dat acordul şi, la doar 14 ore de la sosirea lui Ribbentrop la Moscova, pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică a fost semnat.

Discursul lui Stalin în cadrul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.C.(b) din URSS, 19 august 1939.

Pace sau război, întrebare ce intră într-o fază critică pentru noi. Dacă vom încheia o convenţie de asistență mutuală cu Franța și Marea Britanie, Germania va renunţa la Polonia şi va fi pusă în situaţia să caute “modus vivendi” cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, însă evenimentele ulterioare ar putea lua o întorsătură periculoasă pentru URSS. Dacă vom accepta propunerea Germaniei de a încheia cu aceasta un pact de neagresiune, este cert faptul că ea va ataca Polonia, iar intervenția Franței și Angliei în acest război va fi inevitabilă. Europa de Vest va fi supusă unor tulburări și revolte grave. În aceste condiții, avem mari șanse să rămânem deoparte de conflict și putem spera la o intrare în război favorabil nouă.

Experiența ultimilor douăzeci de ani ne arată că, în timp de pace, este imposibilă prezenţa unei mișcări comuniste în Europa, unei mişcări atât de puternice încât partidul bolșevic să poată prelua puterea. Dictatura acestui partid este real posibilă doar ca rezultat al unui mare război. Noi am făcut alegerea, iar aceasta este clară. Trebuie să acceptăm propunerea germanilor și să refuzăm politicos misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom avea va fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galicia ucraineană.

Germania ne dă mână liberă în a acţiona în Țările baltice și nu se opune întoarcerii Basarabiei Uniunii Sovietice. Ea este gata să ne cedeze ca zone de influență România, Bulgaria și Ungaria. Rămâne o problemă deschisă legată de Iugoslavia. Totodată, trebuie să anticipăm consecințele care vor decurge atât din înfrângerea, cât și din victoria Germaniei. În cazul înfrângerii, în mod inevitabil, Germania va fi sovietizată și va fi creat un guvern comunist. Nu trebuie să uităm că Germania sovietizată se va confrunta cu un pericol major, în cazul în care sovietizarea va surveni ca urmare a înfrângerii Germaniei într-un război de scurtă durată. Anglia și Franța vor fi suficient de puternice pentru a ocupa Berlinul și a distruge Germania sovietică. Și noi nu vom putea sări în ajutorul tovarăşilor noștri bolșevici din Germania. Astfel, scopul nostru este ca Germania să poarte războiul cât mai mult timp posibil, astfel încât Anglia și Franța, slăbite și epuizate, să nu poată învinge Germania sovietizată. Urmând poziția de neutralitate și în aşteptarea momentului potrivit, URSS va acorda ajutor actualei Germanii, prin aprovizionarea cu materii prime și produse alimentare. Însă, bineînţeles, ajutorul nostru nu trebuie să depășească anumite limite, pentru a nu submina economia și slăbi puterea armatei noastre. În același timp, e necesar să ducem o propagandă comunistă activă, în special în blocul anglo-francez și, predominant, în Franța.

Trebuie să fim pregătiți de faptul că în această țară, în timp de război, partidul va fi nevoit să renunţe la activitatea legală și va trece în ilegalitate. Cunoaştem cu toţii că vor fi multe sacrificii, însă tovarăşii noştri francezi nu vor avea dubii. Dezorganizarea şi demoralizarea armatei şi a poliţiei va constitui sarcina lor principală. Dacă aceste acţiuni pregătitoare vor fi îndeplinite în modul corespunzător, siguranța Germaniei sovietice va fi asigurată, iar acest lucru va contribui la sovietizarea Franței.

Pentru a pune în aplicare aceste planuri, este necesar ca războiul să dureze cât mai mult timp posibil și anume în acest sens ar trebui să ne îndreptam toate forțele de care dispunem în Europa de Vest și Balcani. Să examinăm acum cea de-a doua ipoteză, adică victoria Germanei. Unii sunt de părere că aceasta ar prezenta pentru noi un pericol grav. Poate fi o fărâmă de adevăr în aceasta, dar ar fi greşit să credem că acest pericol va fi atât de aproape și atât de mare, cum o cred unii. Dacă Germania va ieşi victorioasă din război, ea va fi prea epuizată pentru a începe un conflict armat cu URSS, cel puțin în următorii zece ani.

Preocuparea ei esenţială va fi să urmărească Marea Britanie și Franța învinse, cu scopul de a împiedica restabilirea lor. Pe de altă parte, Germania victorioasă va deţine teritorii vaste și în cursul mai multor decenii va fi preocupată de “exploatarea lor” și stabilirea ordinii germane în acele teritorii. Este evident faptul că Germania va fi foarte ocupată ca să se întoarcă împotriva noastră. Ar mai fi o chestiune care va asigura securitatea noastră.

În Franţa învinsă, Partidul comunist francez (PCF)va fi întotdeauna foarte puternic. Revoluția comunistă este inevitabilă și ne vom putea folosi de această circumstanţă pentru a veni în ajutorul Franței și a o face aliatul nostru. Mai târziu, toate popoarele trecute sub “protecția” Germaniei victorioase vor deveni aliații noștri. Vom avea un câmp vast de activitate pentru dezvoltarea unei revoluții mondiale. 

Tovarăși! Este în interesul URSS – Patria clasei muncitoare – să înceapă războiul dintre Reich și blocul capitalist anglo-francez. Trebuie să facem totul ca acest război să dureze cât mai mult timp posibil, pentru a epuiza ambele părți. Tocmai din acest motiv trebuie să acceptăm încheierea pactului propus de Germania și să întreprindem toate acţiunile pentru ca acest război, odată declarat, să se prelungească la maximum. Va fi necesar să intensificăm acţiunile de propagandă în țările beligerante, pentru a fi pregătiţi de momentul în care războiul se va încheia.(Центр хранения историко-документальных коллекций, бывший ОСОБЫЙ архив СССР, ф.7, оп.1, д.1223).

Pactul Ribbentrop – Molotov

Pactul de neagresiune între URSS și Germania, cunoscut sub numele de Ribbentrop – Molotov, a fost semnat la Moscova pe data de 23 august 1939. Acest document, în mare măsură, a contribuit la începutul celui de-al doilea război mondial. În afară de aceasta, pactul a determinat în mare măsură soarta letonilor, estonienilor, lituanienilor, precum și a ucrainenilor occidentali, belarușilor și moldovenilor. Ca urmare a pactului, aceste popoare, multe dintre care pentru prima dată în istoria lor au format state unitare, au fost aproape complet absorbite de URSS.

La 28 august 1939 a fost semnată o expunere (hartă) detaliată a “protocolului adițional secret“, care delimita sferele de influență, în caz de rearanjare teritorială și politică în zonele ce aparțineau statului polonez. În zona de influență a Uniunii Sovietice intra teritoriul polonez la est de râurile Pissa, Narev, Bug, Vistula și San. Această linie de demarcație aproximativ corespunde așa-numitei “Linii Curzon”, care presupunea stabilirea frontierei de est a Poloniei după primul război mondial. Adițional interesului față de părțile vestice ale Ucrainei și Belarus-ului, negociatorii sovietici și-au expus și interesul față de Basarabia, pierdută în 1919, primind un răspuns pozitiv din partea germană, care și-a declarat un total dezinteres politic în aceste regiuni. Mai târziu, acest teritoriu a devenit parte a RSS Moldovenești în cadrul URSS.

Protocolul adițional secret

Reprezentanții plenipotențiari declară semnarea acordului dintre guvernul Germaniei și cel al URSS, după cum urmează:

Protocolul adițional secret, semnat la 23 august 1939, trebuie să fie corectat la alineatul 1, având în vedere faptul că teritoriul statului Lituania a trecut în sfera de influență a Uniunii Sovietice, în timp ce, pe de altă parte, regiunea Lublin și o parte a regiunii Varșovia au trecut în sfera de influență germană. De îndată ce guvernul URSS va întreprinde măsuri speciale pe teritoriul lituanian pentru a-și proteja interesele sale, prezenta frontieră germano-lituaniană, în scopul stabilirii unei frontiere naturale și simple, va fi corectată astfel încât teritoriul lituanian, situat la sud-vest de linia marcată pe harta atașată, va fi transferat Germaniei.

În continuare se declară că acordul economic actual între Germania și Lituania nu va fi afectat de activitățile Uniunii Sovietice menționate mai sus.

Moscova, 28 septembrie 1939.

I. Ribbentrop
V. Molotov

Semnarea tratatului

În centru – Joachim von Ribbentrop

Foto:Joachim von Ribbentrop și Stalin

Pactul a fost ratificat de către Sovietul Suprem al URSS peste o săptămână după semnarea acestuia, iar deputații nu au știut de existența “protocolului adițional secret”, care niciodată nu a fost ratificat.

Pe data de 1 septembrie 1939, a doua zi după ratificarea pactului, Germania a invadat Polonia.

Ca urmare a pactului, între 1939 – 1944, Germania a evitat un război pe două fronturi, invadând succesiv Polonia, Franța și o serie de țări mici din Europa, în cele din urmă obținând, pentru un atac asupra URSS, o armată cu doi ani de experiență de luptă.

Astfel, după părerea multor istorici, principalul beneficiar de pe urma pactului poate fi considerată Germania nazistă.

Cu toate acestea, și URSS-ul a primit suplimentar doi ani de pace, precum și teritorii considerabile la frontiera sa vestică.

Când a intrat de fapt Uniunea Sovietică în cel de-al doilea Război mondial?

Se consideră că cel de-al doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, odată cu invazia germană în Polonia (de fapt, și această dată este convențională). După cum se știe, invazia a avut loc sub pretextul unui atac înscenat de către serviciile secrete germane, îmbrăcați în uniforme poloneze, asupra postului de radio german Gleiwitz, în apropiere de frontieră. În aceeași zi, Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea privind recrutarea universală în rândurile armatei.

La 3 septembrie 1939, Anglia și Franța au declarat război Germaniei (apropo, peste o zi S.U.A. și-a declarat neutralitatea față de război), pe 6 – Uniunea Sud-Africană, iar pe 10 – Canada.

La 17 septembrie 1939 a venit rândul URSS. Începuse “campania de eliberare” a Armatei Roșii în Polonia, direcționată în întâmpinarea Wehrmacht-ului german. Spre sfârșitul lunii septembrie (în mare parte datorită eforturilor Wehrmacht-ului), armata poloneză, care rezistase cu înverșunare în așteptarea zadarnică a unui ajutor din partea Marii Britanii și Franței, a fost învinsă, iar teritoriul Poloniei a fost împărțit între Germania și URSS (Uniunea Sovietică a redobândit teritoriile pierdute ca urmare a războiului sovietic-polonez din 1920). Ambele state, Germania și Uniunea Sovietică, au intrat în contact direct: a fost stabilită frontiera sovieto-germană, pe linia de demarcație fixată în protocoalele așa-numitului Tratat privind frontierele și de prietenie, semnat pe 28 septembrie 1939.

Atacul Armatei Roșii asupra Poloniei 17 septembrie 1939.

Un ofițer sovietic pe linia de demarcație

Comandantul Diviziei Blindate 19, generalul Heinz Guderian, discută cu comisarul politic Borovski

Prietenii sovietici și germani

Prieteni tanchiștii sovietici și germani

Prietenii sovietici și germani

Vizita lui Veaceslav Molotov în Germania, 12 noiembrie 1940.

V. Molotov și Ribbentrop trec prin fața Gărzii de onoare, stația Anhalt, Berlin

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest, 1939

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest (în germană: Deutsch-sowjetische Siegesparade in Brest – Litowsk) – marșul solemn al subdiviziunilor Armatei a XIX-a a Wehrmacht-ului (comandantul corpului – general al Diviziei a 2-a Panzer, Heinz Guderian) și brigăzii 29 de tancuri a Armatei Roșii (comandant – colonel Semion Krivoshein) pe strada principală a orașului, la 22 septembrie 1939, în timpul procedurii oficiale de cedare a orașului și a cetății Brest părții sovietice în timpul invaziei Poloniei de către trupele germane și sovietice. Procedura s-a finalizat cu coborârea solemnă a steagului german și ridicarea celui sovietic.

Cedarea orașului a avut loc în conformitate cu protocolul sovieto-german privind stabilirea liniei de demarcație pe teritoriul fostului stat polonez, semnat la 21 septembrie 1939 de către reprezentanții comandamentelor sovietic și german. Evenimentul a fost filmat de serviciul media de propagandă germană “Die Deutsche Wochenschau”. Istoricul Michael Meltiuhov notează că, la acel moment, Germania încerca din răsputeri să arate Angliei și Franței că Uniunea Sovietică este aliatul ei, iar în același timp, în Uniunea Sovietică, depunea eforturi să-și demonstreze ”neutralitatea” sa.

Parada comună de la Brest – Litovsk a reprezentat, în viziunea istoricilor, un simbol al împărțirii statului polonez.

Porțile paradei victoriei împotriva Poloniei în orașul ocupat Brest

Parada comună sovieto-germană de la Brest – Litovsk, 22 septembrie 1939.Parada s-a desfășurat în prezența generalului nazist Heinz Guderian și a colonelului sovietic de tancuri Semion Moiseevici Krivoshein.

Coloana sovietică de tancuri trece pe lângă un grup de motocicliști germani.

Telegrama ambasadorului german la Moscova către Ministerul de Externe al Germaniei, 18 iunie 1940.

Agresiunea URSS împotriva Finlandei

La 29 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică rupe relațiile diplomatice cu Finlanda, și a doua zi, după ce asupra pozițiilor Armatei Roșii a fost deschis focul (fapt care până astăzi nu a fost elucidat), trupele sovietice au atacat teritoriul acesteia. În consecință, a fost proclamată crearea Republicii Democratice Finlandeze, fiind stabilit un guvern condus de binecunoscuta figură a Comintern-ului, Otto Wille Kuusinen.

Cu acest guvern imediat au fost stabilite relații diplomatice (desigur, toate aceste lucruri s-au întâmplat la Moscova, deși în caietul de sarcini au figurat întotdeauna adrese finlandeze; nenumărate documente ale acestui guvern finlandez au fost scrise de mâna lui A.A. Jdanov).

Propaganda sovietică care a pregatiti invazia Finlandei semăna uluitor de mult cu propaganda Kremlinului ce a precedat razboiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. 

Războiul cu Finlanda a continuat până în 1940 și a luat sfârșit pe data de 12 martie. Nu s-a reușit distrugerea completă a armatei finlandeze. Conform Tratatului de pace încheiat la Moscova la 12 martie 1940, Uniunii Sovietice i-au fost cedate istmul Karelia, inclusiv orașul Vîborg/Viipuri, și baza militară navală dislocată pe peninsula Hanko (închiriată pe o perioadă de 30 de ani). Drept compensație, Finlandei i-au revenit teritoriile pustii din regiunea nordică a peninsulei Kola.

La 14 decembrie 1939, Uniunea Sovietică a fost exclusă din cadrul Ligii Națiunilor, care în perioada interbelică a jucat rolul actualei Organizații a Națiunilor Unite (doar trei state au fost declarate agresori – Japonia, Italia și Germania. Adițional – URSS-ul).

Ocupaţia sovietică a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi a celor trei state baltice

La 28 iunie 1940 România a primit un ultimatum din partea URSS, prin care i se cerea evacuarea administrației civile şi militare de pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord. În aceeaşi perioadă URSS anexează teritoriile Lituaniei, Letoniei şi Estoniei.

La 23 august 1944, trupele sovietice reiau controlul asupra teritoriului Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În 1947, ca parte a tratatului de pace de la Paris, România și Uniunea Sovietică au semnat un tratat cu privire la frontieră, prin care frontiera comună era „fixată în concordanță cu înțelegerea sovieto-română din 28 iunie 1940”, aceasta în condițiile în care pe 28 iunie nu a fost semnată nicio înțelegere, ci s-a răspuns unui ultimatum, iar anterior acestei date nu au existat nicio înțelegere scrisă în această privință.

Sursa: traducere şi adaptare după http://andis-inform.blogspot.ru/2013/07/blog-post.html)

***

Acestea sunt faptele şi contextul pe care nu-l putem ignora atunci când vorbim despre victoria în cel de-al doilea război mondial. Desigur, evenimente si detalii sunt infinit mai multe decât cele enunţate aici, dar, după cum spuneam, nici nu mi-am propus să fac o analiză istorică a celui de-al doilea război mondial. Nefiind istoric, nu pretind la adevărul absolut şi nici nu-mi propun să pun pe cineva la zidul infamiei. 

Tot ce mi-am propus este să înţeleg: ce sărbătorim la 9 mai noi, cetățenii statului Republica Moldova, care la 27 august 1991 şi-a proclamat independenţa faţă de URSS şi care, prin Declaraţia de Independenţă, a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop si „ocuparea prin forţă la 28 iunie 1940” a teritoriului Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Ținutului Herţa?

Cine sunt învingătorii în cel de-al doilea război mondial? Cei care au reușit să recunoască şi să-şi asume crimele nazismului, sau cei care deplâng imperiul şi se bazează în continuare pe teoriile staliniste în relaţia cu lumea exterioară?

Eu cred că adevărații învingători în cel mai mare măcel al secolului XX sunt cei care au învăţat aceasta cumplită lecţie a istoriei, plătită cu viețile a zeci de milioane de oameni. Învingători sunt cei care au reușit să se debaraseze atât de fascism, cât şi de comunism şi să edifice democrația în statele lor.

Adevăratul învingător în cel de-al doilea război mondial este astăzi Germania, ţara cu cea mai avansată democrație şi economie în Europa. Este ţara care a știut să înveţe cumplita lecție a istoriei.

ZIUA DE 27 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 27 mai în  istoria noastră

1510: Prima atestare documentară a localității Comarnic, județul Prahova.

  Comarnicul se afla în stăpînirea boierilor Mărgineni. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, asezarea a trecut in stapinirea familiilor Cantacuzino șț Filipescu, iar două secole mai târziu în proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.

Numele localitatii si  toponimia zonei este legata de terminologia oierilor.

Ca si Breaza, se pare ca acest sat a fost infiintat de mocanii transilvaneni care in drumul lor catre baltile Dunarii, poposeau aici.

Si tot aici se facea si tunsul oilor, cel putin pina in secolul al XVIII-lea.
Atestat documentar ca sat, incepind cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla in stapinirea boierilor Margineni.

In secolul al XVII-lea, asezarea trecea in stapinirea familiilor Cantacuzino si Filipescu, iar doua secole mai tirziu in proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.
Cărăușia a constituit principala ocupație a locuitorilor Comarnicului, așezarea fiind la 1694, printre cele 12 sate trecute in raza schelei Campina spre Brasov.

O buna parte din comărniceni s-au îndeletnicit cu aceasta ocupație, transportând cu ajutorul cailor, în samare, marfurile negustorilor pe potecile de plai, iar ulterior, dupa o oarecare amenajare a drumurilor, in chervane.

Cărăușia comarnicenilor devenise un fel de monopol in cursul secolului al XVIII-lea.

Numele satului, ne spun filologii, vine de la “comarnic”, cuvântul însemnând ”colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani”.

Hidronimele Valea Lanii, Valea Casariei, Valea Beliei si toponimele Dealul Lanii si Plaiul Casariei intregesc afirmatia filologilor, amintind de indeletnicirea de odinioara a ciobanilor veniti cu turmele de peste munti si asezindu-se pe aceste vetre insorite, intemeind sate ce le poarta numele, azi cartiere ale orasului : Podu Neagului, Podu Lung, Podu Vartos, Poiana si Vatra Satului.

1570: Diaconul Coresi a terminat tipărirea în limba româna a Psaltirii românesti, care face parte din seria de scrieri imprimate de cărturarul român in tiparnița sa din Șcheii Brașovului.

La baza Psaltirii stau traducerile maramureșene pe care Coresi le-a avut la indemână în copii manuscrise.

Liturghierul lui Coresi din 1570 cuprinde numai textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur.

Se crede ca traducerea Liturghierului s-a facut de preotii din Scheii Brasovului (de la biserica Sf.Nicolae din Schei ), care l-au ajutat pe Coresi si la traduce­rea altor carti in limba română

În epilogul Psaltirii din 1570, diaconul Coresi scria că: „…eu diacon Coresi, daca vazui ca mai toate limbile au cuvantul lui Dumnezeu in limba lor, numa noi rumanii n-avam…drept aceia, fratii mei preotilor, scrisu-v-am aceste Psaltiri…de-am scos din Psaltirea sarbeasca pe limba romaneasca sa fie de intelegatura si gramaticilor”.

1600: Domnul Mihai Viteazul reușește sub sceptrul sau, prima unire politică a celor trei principate româneşti, Ardealul, Moldova și Muntenia.

Foto: Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei.

Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă.

A venit la tronul Ţării Româneşti într-un moment de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, când presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne,  puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi un mare comandant militar, parcurgând între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a Tării Românesti.

Domnia sa (1593-1601), cunoaşte două perioade distincte, dar strâns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .
Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

A dus o serie de bătalii  grele precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc.
După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.

Colaborarea însa s-a destrămat atât în urma instaurării în Moldova a domnului Ieremia Movilă, cât şi în Transilvania a cardinalului  Andrei Bathory.

Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman, i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării.
Răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”până ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.
În scurta vreme, Mihai a hotărât o campanie peste munţi, a cărei scop era cucerirea Transilvaniei.

Bătălia decisiva cu principele Andrei Bathory al Ardealului a avut loc la 18-28 octombrie 1599, iar victoria i-a revenit  lui Mihai Viteazul.
La 1 noiembrie 1599 Mihai îşi face intrarea în Alba Iulia, iar la 10 mai a cucerit Bacăul, urmat la 16 mai 1600 de cetatea Suceava, care a fost luată fără luptă, apărătorii cetăţii predându-se.

Astfel la 27 mai 1600 Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hristov, “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Statul lui Mihai-Viteazul, 1600

Dupa  unificarea sub sceptrul sau a Tarilor Române, M. Viteazul nu a reusit sa stea la cârma acestora  decât cîteva luni.

La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva Domniei sale.

În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma bataliei de la 18 septembrie de la Miraslău, Mihai pierde Ardealul.
În acelaşi timp, Movileştii recapătă Moldova.

În zorii zilei de 8 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului habsburg Gheorghe Basta.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate nationala ale poporului nostru şi au implinit pentru intaia data in istorie aspiraţia sa fundamentală de unire.

“De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.” (N.Iorga).

In punctul cel mai inalt al destinului sau, Mihai Viteazul se intitula intr-un hristov emis la 27 mai, “Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei” si isi confectiona bine cunoscuta pecete, pe care figurau cele 3 tari române surori.

1821: Tudor Vladimirescu (n. 1780) a fost ucis  lângă Târgoviște, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti.

 Prinderea si asasinarea  lui Tudor  a avut loc in urma tradarii sale de catre capitanii Dimitrie Macedonschi si Hagi Prodan, aflati in slujba eteristilor.

Momentul morții lui Tudor Vladimirescu a fost redat de catre marele istoric Nicolae Iorga, care scri

“A fost omorât noaptea, la marginea orașului Târgoviste, sub geana dealului de sub care privegheaza mănăstirea cu ramășițele pamantești ale lui Mihai.

Călaii au fost 3 ostasi care nu stătuseră niciodata in fața dusmanului. Il ciocaltira cu iataganele la ceasuri de noapte, cand fac isprăvi tâlharii, in ziua de 27 mai 1821.

Taranul acesta, Tudor, facuse un mare pacat. Voise ca in tara lui sa aiba parte de fericire si putere săracii neamului romanesc.”

Dintr-un alt document care prezinta marturia lui Chiriac Popescu reiese ca Tudor Vladimirescu a fost ucis după ce arnautii capitanului Vasile Caravia i-au infipt “sulițele in spatele, care a căzut în brânci, zicând: «Hoților si tâlharilor, dacă sunteți oameni vrednici, duceți-vă să vă bateți cu turcii și să-i scoateți din țară, dara nu cu mine, om dezarmat».

 Dupa asasinarea liderului lor, oastea de panduri s-a destrămat  iar dobândirea independentei naționale a avea sa aibă  loc, abia peste mai bine cinci  decenii.

1854: S-a născut la Iasi, pedagogul şi omul politic Constantin Meissner.

A avut  importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de legi, regulamente, planuri de învăţământ, programe si  studii în vederea îmbunătăţirii procesului instructiv-educativ.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1934; (m.9 septembrie 1942, Iasi).

1862: S-a născut la Vaslăuți, Bucovina, Imperiul Austro-Ungar/azi în regiunea Cernăuți, Ucraina, muzicologul și folcloristul român Alexandru Voevidca, dirijor de cor și orchestră din zona Bucovinei; d. 6 iunie 1931, Cernăuți.

A urmat Școala Normală de învățători din Cernăuți (1877–1881), apoi a studiat muzica cu Anton Kuzela și, la Societatea Filarmonică din Cernăuți, cu Adalbert Hrimaly. A fost învățător, apoi profesor de muzică, traducător, dirijor de cor și orchestră, inspector de muzică în Cernăuți.

 A cules și publicat folclor din Bucovina și Moldova, fiind (după cum îl consideră Liviu Rusu) „primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina”. 

1867: Împăratul Austriei, Franz Joseph I (1848-1916), se încoronează şi rege al Ungariei (1867-1916), abrogă Legea despre egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii, precum şi Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania şi aprobă Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

Foto:  Franz Joseph I (n. 18 august 1830, impărat al Austriei, 1848-1916 si rege al Ungariei, 1867-1916).

1875: A apărut Lacul Ursu din Sovata.

Pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.

În urma unei ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au obturat gaura din muntele de sare, iar în acest fel s-a ajuns la un lac cu o adâncime de aproximativ 18 metri. Numele lacului este dat de forma sa, asemănătoare cu o blană de urs.

Lacul Ursu din stațiunea Sovata este unic în lume, atingând trei recorduri:

1) cel mai mare lac helioterm din lume; 2) lacul cu cea mai mare concentraţie salină din lume, înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată, datorită solului vulcanic care s-a depus în timp; 3) singurul lac căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării.

După formarea Lacului Ursu, s-a răspândit vestea că apa lacului vindecă boli reumatismale, astfel că aici a fost înfiinţată o bază de tratament.

1879: Membrii Academiei Române au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. 

În semn de  recunoștință pentru sprijinirea culturii (din inițiativa și pe cheltuiala regelui, Academia Română a început publicarea lucrării lui Barbu Petriceicu Hașdeu „Etymologicum Magnum Romaniae”), suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.

1884: A încetat din viață la București, omul politic român Dimitrie I. Berindei fost ministru și membru fondator al Partidului Național Liberal (6 decembrie 1831, Roșiorii de Vede).

1886: S-a născut la Cluj, în fostul Imperiu Austro-Ungar, poetul simbolist român  Emil Isac, prozator și publicist, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române; d. 25 martie 1954, Cluj.

A fost un deschizător de drum în lirica transilvăneană de la începutul secolului al XX-lea.A urmat Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj și a debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în revista Familia și a colaborat la Viața nouă, Noua revistă română, România muncitoare, Cuvântul liber, Viața românească, etc.

Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece.

Dintre volumele sale: Poezii, impresii și senzații moderne, Ardealule, Ardealule bătrân, Cartea unui om, Versuri.

1896: A avut loc primul spectacol cinematografic din România, la sediul ziarului „L’Indépendance Roumaine” din Bucureşti, la numai cinci luni după ce, la Paris, fraţii Lumière prezentaseră invenţia lor – Cinematograful.Sosirea trenului a fost Primul film din istorie, al fraților Lumière.

Într-o notă a ziarului „L’Indépendance Roumanie” (publicaţie în limba franceză) din 4 iunie 1896, redactorul Mişu Văcărescu (coborâtor din boierii Văcăreşti), îşi anunţa cititorii că luni 27 mai 1896 la sediul ziarului din Calea Victoriei, pe holul de la etajul I, a avut loc o reprezentaţie a „minunii secolului”.

 1905: S-a născut la Moroeni, Dâmbovița, Ioan I. Ciorănescu, poet şi traducător (frate cu Alexandru şi George Ciorănescu); a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morţii sale timpurii survenită în anul 1926 (a trăit până la 21 de ani de tuberculoză).

În scurta sa viaţă, a fondat, la liceul „Spiru Haret“, unde învăţa, revista „Vlăstarul“, care a avut însă viaţă lungă şi la care au colaborat sau au fost directori, pe rând, Mircea Eliade, Constantin Noica, Haig şi Arşavit Acteran.

„Nelu era o fire blajină şi sfioasă, pe care n-am regăsit-o la nimeni în acelaşi grad. Era prietenos şi atent, dar numai la nivel individual. Nu-i plăceau sindrofiile, petrecerile zgomotoase, sporturile care implică oricât de puţină violeţă. Avea o minte ageră şi o imaginaţie vie care-l făceau adeseori să viseze“, îl descrie unchiul său, Alexandru Ciorănescu, care obişnuia să-i mai trimită din poeziile lui şi el să i le corijeze.

  A debutat în reviste şcolare şi a publicat doar două volume,  iar o treia carte a apărut după moartea sa, îngrijită de Tudor Vianu.  În 1925 a apărut primul său volum, o culegere de narațiuni pentru copii, Povești în versuri, premiată de Editura Cartea Românească. Tot atunci i-a apărut și Prichindel. Chipuri și priveliști. Întâmplări și istorisiri.

1912:  A fost dezvelită la Iași în prezența Familiei Regale, precum și a unui public numeros statuia domnitorului Al.Ioan Cuza. În discursul ținut cu această ocazie, Regele Carol I a spus: „Primul Rege al României își îndeplinește o sfântă datorie către primul Domnitor al țărilor surori unite, aducînd în fața acestui monument prinosul de cinstire ce se cuvine memoriei lui Cuza Vodă, care va rămâne de-a pururi nestinsă în amintirea poporului”.

Foto: Dezvelirea monumentului lui Alexandru Ioan Cuza din Iași

Inițiativa ridicării unui monument închinat Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, făuritorul Unirii Principatelor Române, a aparținut unui comitet condus de Grigore Ghica-Deleni, format din M.Kogălniceanu , V.A. Urechia, N. Ionescu, A.D. Xenopol, P. Poni șa. Proiectul a fost încredințat sculptorului italian Raffaello Romanelli.

Monumentul închinat lui Cuza, realizat prin subscripție publică, a fost așezat în apropierea locului în care, în 1859, s-a dansat Hora Unirii.

 1917: Spre sfârsitul Primului Război Mondial, sosesc la Iaşi, primele două batalioane ale Corpului de voluntari transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută a Romaniei impotriva bandelor de bolsevici si dezertori rusi, care se dedau la violuri si talharii.

Corpul de voluntari transilvăneni s-a constituit din circa 30 000 prizonieri de origine română din armata austro-ungară, care se aflau în Rusia.

1919: A început Răscoala de la Tighina, (sau Răscoala de la Bender, cum este cunoscută în istoriografia rusă) a reprezentat o incursiune militară bolșevică asupra localității basarabene Tighina, în zilele de 27 și 28 mai 1919 executată de către soldați aparținând Brigăzii a 3-a a Diviziei a V-a din Armata a 3-a Ucraineană.

Raidul a fost sprijinit de partizani locali, infiltrați anterior, pregătiți din timp prin intermediul organizațiilor comuniste și a agenților Rusiei bolșevice.

Acțiunea trupelor atacatoare a fost facilitată de către organizarea necorespunzătoare pe plan local a apărării de către trupele corpului expediționar francez, retras în spatele Nistrului după eșecul intervenției franceze în sudul Rusiei.

Acțiunea s-a înscris în cadrul mai larg al unui plan operațional bolșevic, de recuperare pe calea armelor a Basarabiei recent desprinsă de Imperiul Rus.

Atacul de la Tighina a eșuat ca urmare a intervenției Armatei Române, în cooperare cu trupele franceze.

Nici un obiectiv militar semnificativ nu a fost atins de către atacatori, dar, la fel cu incursiunile de la Hotin și de la Tatar Bunar, a avut efecte psihologice devastatoare asupra populației civile, care în orașul Tighina.

1922: La Chișinău, in  Basarabia unita cu România, s-a desfășurat şedința festivă de constituire a secției regionale a Societății Române de Geografie, în frunte cu Scarlat Panaitescu.

1928: S-a născut Constantin Ticu Dumitrescu, om politic creştin-democrat, membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (1990-1998) şi iniţiatorul Legii privind accesul la dosarele fostei securităţi şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu); (d. 5 decembrie 2008).

 A fost deţinut politic (din 1949 până în 1964, anul graţierii deţinuţilor politici din România), senator în două legislaturi (1992-2000).

A fost membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2006-2008) și autor al Legii 187/1999, referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu).

1938: Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul  miscarii legionare din Romania, a fost condamnat la 10 ani de munca silnică.

A fost asasinat în timpul detenției, din ordinul regelui Carol al II-lea.

 1939: A fost adoptată Legea învățământului primar şi normal în România.

Legea a stabilit instituțiile „de educație și formare a copiilor: a) căminul de copii mici;, b) grădina de copii; c) școala primară; d) școli pentru neștiutori de carte; e) școli speciale”.

1940: S-a incheiat acordul economic româno-german –  (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”) – prin care Romania se obliga sa livreze Germaniei naziste petrol si alte produse petroliere la pretul din 1938 si sa achizitioneze armament la pretul zilei.

 România renunța astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939.

 Acest acord economic s-a incheiat sub presiunea evenimentelor militare din Vest si adâncea dependenţa economiei României fata de Germania hitleristă.

Numit si „petrol în schimbul armelor”, Pactul conţinea obligaţia ca ţara noastră să livreze petrol şi produse petroliere la preţul din 1938 şi să achiziţioneze armament la preţul zilei; în condiţiile existente, România nu avea nici o alta alternativă.

1946: Guvernele SUA si Marii Britanii au adresat o nota guvernului dr.Petru Groza, semnată de reprezentanții lor la Bucuresti, Burton Y Berry, respectiv Adrian Holman, în care se protestau împotriva încălcării democrației.

Cele doua guverne atrăgeau atenția asupra abuzurilor, a încălcării libertăților cetățenești și frecvenței violenței și își arătau nemulțumirea față de nepromulgarea legii electorale și de restrângerea libertății de exprimare.

Totodată, acestea protestau impotriva gravelor incalcari ale drepturilor si libertăților democratice în România, pe lista figurând îngrădirea libertății presei, a intrunirilor și instituirea cenzurii.

1948: Guvernul comunist al Romaniei, aservit URSS, a emis un decret publicat în Monitorul Oficial, privind intrarea în proprietatea statului a bunurilor regelui Mihai I si ale membrilor familiei regale.

Decretul nr. 983/26 mai 1948 pentru naționalizarea bunurilor care au aparținut fostului suveran al României, publicat în Monitorul Oficial nr. 121/27 mai 1948, stipula: „Toate bunurile mobile și imobile, care, la data de 6 Martie 1945, se aflau în proprietatea fostului rege Mihai I ori a altor membrii ai fostei familii regale, trec, la aceeași dată, în proprietatea Statului Român”… de fapt au ajuns la discreția protipendadei comuniste.

1958: A decedat la București, matematicianul român Anton Davidoglu; (n. 30 iunie 1876, la Bârlad).

A fost inițiatorul cercetărilor românești în domeniul ecuațiilor diferențiale ordinare sau cu derivate parțiale;, membru fondator al Academiei de Științe din România.

1973: A decedat la Cluj, istoricul și arheologul român Constantin Daicoviciu, fost profesor universitar, rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru titular al Academiei Române; (n. 1 martie 1898, Căvăran, comitatul Caraș-Severin).

A fost cadru didactic la catedra de antichități clasice și epigrafie la Universitatea din Cluj (1923-1968). A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1925-1927. din 1932 – conferențiar, iar din 1938 profesor, decan în 1940-1941 și imediat după actul de la 23 august 1944, subsecretar de stat la Ministerul Asigurărilor Sociale și Muncă (din ianuarie 1947) și rector între anii 1957-1968, director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei (1945-1973), membru al Academiei Române din 1955.

Constantin Daicoviciu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1948 – 1952. În 1961, Daicoviciu a fost ales membru al Consiliului de Stat, sub președinția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din punct de vedere politic, Daicoviciu a fost apropiat de conducătorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej și a susținut poziții istoriografice naționaliste.

Astfel, acesta l-a atacat pe Vasile Pârvan în 1954 pentru „aservirea totală a țării către Occident” prin exaltarea romanității românilor, fiind un adversar al ideii romanizării regiunilor din fosta Dacie romană. Din anul 1973 satul natal Căvăran, din județul Caraș-Severin poartă numele istoricului Constantin Daicoviciu.

1974: S-a născut (la București), actriţa Medeea Marinescu.

Absolventă în 1996 a Academiei de Teatru și Film București, clasa Florin Zamfirescu, jucase încă de pe băncile facultății pe scena teatrelor Casandra, UNU, Româno-American și Odeon, prezentase emisiuni de divertisment la TVR 1 si Antena 1 și avea șase premii de interpretare.

A debutat la  doar 3 ani în filmul „Iarna bobocilor” al regizorului Mircea Moldovan, dar a devenit bine cunoscută şi recunoscută după interpretarea rolului principal, Mirabela, din filmul fantezie Maria Mirabela (1981) al lui Ion Popescu Gopo şi al Nataliei Bodiul.

Absolventă în 1996 a Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, clasa profesorului Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu a jucat până astăzi, în 18 filme si la Teatrul Naţional Bucureşti.

La 7 februarie 2004 a primit  Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

 1981: S-a născut (la Bucureşti) Alina Cojocaru, prim-balerină din 2001, a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden din Londra.

 2001: A murit la București, prozatorul, editorul şi gazetarul român Corneliu Buzinschi ; (n. 1937, Bacău).

În perioada 1956-1961, a urmat cursurile Facultății de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Buzinschi a debutat în 1963, în ziarul Steagul roșu din Bacău.

Din 1967, a fost urmărit de Securitate, după ce a încercat să publice sceneta Nastratin Adevăratu în revista Cronica din Iași.

A fost căsătorit cu Carmen Florica Buzinschi (născută Krantz, redactor la Editura Didactică și Pedagogică din București), împreună au avut o fiică, poeta Anta Raluca Buzinschi (1964-1983), care a decedat la 19 ani.

PRINTRE LUCRĂRILE SALE S-AU REMARCAT:

• Secvențe dintr-o margine de lume (1966)
• Sfinții se vând cu bucata (1967)
• Ochiul alb al visului (1969)
• Porunca cea mare (1970)
• Nuanța albastră a morții ( 1971)
• Hoții de vise (1972)
• Aventuri cu Varahil (Călătorii în lumea copilăriei) (1996),
• Noaptea umbrelor (nuvele, Editura Eminescu, 1998)
• Noaptea ușilor deschise (1999).

1995: A fost  înființată Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.

2004: Orașele Sibiu și Luxemburg au fost desemnate  „capitale europene ale culturii” ale  anului 2007, de către miniștrii pentru educație, tineret și cultură din cele 25 de state membre UE.

 2007: Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al regizorului român Cristian Mungiu a câştigat, pentru prima dată în istoria cinematografului românesc, premiul Palme d’Or, cea mai importantă distincţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes din Franta.

Născut la Iași în 1968, Cristian Mungiu este unul din cei mai reputați regizori români reprezentand generația postdecembristă.

A absolvit cursurile Academiei de Teatru si Film din Bucuresti in anul 1998, dupa care a contribuit in calitate de regizor secund la realizarea unor filme cunoscute precum Le Capitaine Conan (1996, regia Bertrand Tavernier) si Train de Vie (1998, regia Radu Mihaileanu).

De asemenea, a regizat cateva filme de scurt-metraj inainte de lansarea filmului Occident.

Regizorul Cristian Mungiu a câştigat Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes – Palme d’Or, după ce a primit Premiul acordat de către Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice şi premiul acordat de Administraţia educaţiei naţionale din Franţa.

Filmul a fost nominalizat de asemenea şi la premiile americane pentru filme şi seriale „Globul de Aur” (in engleză Golden Globe Award), oferite în fiecare an începând cu anul 1944, de către Asociaţia de presă străină de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA).

Globurile de Aur ocupă un loc important în seria de premii cinematografice, culminând cu Premiul Oscar. 

2012: A decedat Ion Petrică, comparatist, traducător şi istoric literar; unul dintre cei mai importanţi slavişti români, renumit specialist in limba si cultura polona.

Născut la 8 iunie 1934 la Moldoviţa (Caraş-Severin), Ion Petrică a urmat cursurile de filologie polonă ale Universităţii Jagiellone din Cracovia, pe care a absolvit-o în 1958.

Din anul 1959 a fost încadrat la Catedra de Limbi Slave a Universităţii Bucureşti, unde a urcat toate treptele ierarhiei universitare, începând de la gradul de asistent (1960), lector suplinitor (1968), lector (1970).

După obţinerea (în 1974) a titlului de doctor, cu o teză de referinţă pe tema relaţiilor culturale româno-polone în a doua jumătate a sec. al XIX-lea (publicată ulterior sub titlul Confluenţe culturale româno-polone, 1976), din 1978 este conferenţiar, pentru ca între anii 1993-2004 să ocupe postul de profesor universitar.

Din 2004 (anul pensionării) a fost profesor consultant la Catedra de Limbi Slave din cadrul Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti, şi conducător de doctorat, contribuind şi pe această cale la afirmarea studiilor de istorie literară slavă în România.

Pe perioada activităţii a fost de două ori şef al Catedrei de Limbi Slave (1990-1996), iar din 1973 până la momentul ieşirii la pensie a îndeplinit şi funcţia de şef al secţiei de polonă.

 A tradus din opera lui Jan Kochanowski, Władysław Reymont, Leon Kruczkowski, din proza poloneză contemporană (Ryszard Kłyś, Kornel Filipowicz, Andrzej Stasiuk, Tadeusz Dolęga-Mostowicz, Tadeusz Nowak), precum şi din poezia polonă (Adam Mickiewicz, Kazimierz Przerwa Tetmajer, Jan Kasprowicz, Tadeusz Miciński s.a

Este autorul traducerii Manechinelor lui Bruno Schulz şi al transpuneriiîn limba română a romanelor lui Witold Gombrowicz (Ferdydurke, Trans-Atlantic, Pornografie şi Cosmos), pentru care a fost distins cu două premii remarcabile: Premiul pentru traduceri al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti acordat în 1996 pentru versiunea românească a romanului Ferdydurke şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România, primit în anul 1999, pentru traducerea romanelor Trans-Atlantic şi Pornografie.

Pentru meritele sale deosebite în domeniul filologiei polone şi a promovării literaturii şi culturii polone, Ion Petrică a fost distins cu premii şi medalii nu numai de mediile din România (Medalia Muncii clasa III), ci şi de autorităţile statului polonez:

„Meritul Cultural Polonez” (1970, distincţie a Ministerului Culturii şi Artei), primit pentru activitatea în domeniul traducerilor şi promovării literelor polone în România, „Crucea de Cavaler al Ordinului Meritul Republicii Polone” (1997) şi „Medalia Comisiei Educaţiei Naţionale” (2004), conferită pentru bogata sa activitate didactică şi ştiinţifică.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Slaviştilor din România, al colegiului de redacţie al revistei „Romanoslavica”.

 2015: A murit prozatorul, dramaturgul şi ziaristul Mircea Cavadia; (n. 6 octombrie 1950, în comuna Voineasa, județul Vâlcea).

A fost  membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Mircea Cavadia a publicat curent proză în mai toate publicațiile literare din țară și a obținut peste 100 de premii la diverse festivaluri și concursuri de literatură.

2019: Liviu Dragnea, președintele Partidului Social -Democrat, cel mai mare partid politic din România, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman.Totodată, Liviu Dragnea trebuie să plătească 23.414 lei despăgubiri civile.

Decizia a fost definitivă și executorie, Completul de 5 judecători menținând sentința din primă instanță.

Tot în această zi, Liviu Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova din București.

Șeful PSD a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, în legătură cu angajarea a două membre de partid (PSD) la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, fiind trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în iulie 2016.

Judecătorii de la prima instanță, care l-au condamnat în 2018, au scris în motivare că, prin influenţă şi putere, acuzatul a determinat-o pe  directoarea DGASPC să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu.

2019: A încetat din viață preotul profesor Nicolae Achimescu, specialist în domeniul filosofiei și istoriei religiilor ; (n. 10 august 1955, Șiroca–Godeanu, Mehedinți ).

 Studiile sale de teologie ortodoxă, finalizate în anul 1980 la Universitatea din București, au fost desăvârșite printr-un Doctorat în Teologie, obținut la Universitatea din Tubingen, din Germania, în anul 1993.

Părintele Achimescu și-a început activitatea didactică în 1993 la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a susținut prelegeri la disciplina Istoria și filosofia religiilor la Facultățile de Teologie și Litere. Începând cu anul 2012, Părintele Achimescu și-a transferat activitatea didactică la București, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Patriarhul Justinian”, în cadrul Universității din București, devenind atât profesor titular la disciplina ”Istoria și filosofia religiilor”, dar și Director al Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți.

Totodată, activitatea sa didactică a fost dublată de pozițiile de membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul Ministerului Educației și expert evaluator în cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS).

De asemenea, a deținut și o serie de funcții administrative și onorifice, precum cea de Director al Centrului de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural, Universitatea din București, din 2014, membru al Academiei Germano-Române – Forum Internațional pentru Științe, Etică, Teologie, Literatură și Artă, Membru fondator al Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Știință și Filosofie, Universitatea București, membru în Colegiul de redacție al periodicului ”Ortodoxia”, revista Patriarhiei Române, București și membru în Colegiul editorial al Revistei Române de Bioetică.

Un pasionat și aplicat cercetător în domeniul istoriei și fenomenologiei religiilor, părintele Achimescu a publicat numeroase lucrări, cum ar fi ”Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos”, ediție bilingvă, trad. din limba latină, note și studiu introductiv (1996), ”Istoria și filosofia religiei la popoarele antice” (1998), ”Budism şi creștinism. Considerații privind desăvârșirea omului” (1999), ”Religii în dialog”(2005), ”Religie, Modernitate și Postmodernitate” (2013), ”Istoria și filosofia religiilor. Religii ale lumii antice” (2015).

2020: A decedat la Caransebeș, pictorul Mihai Vintilă, considerat de critică cel mai important pictor naiv din Banat; (n.10 martie 1932, Caransebeș). A absolvită Şcoala Medie Tehnică Veterinară din Timişoara şi Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti.

A avut expoziţii personale şi de grup în toate localităţile importante ale ţării și a apărut pe simezele din străinătate, obţinând importante distincţii.

A participat la peste 30 de tabere de creaţie în ţară şi străinătate.

A întemeiat Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi „Vintilă – Arplana”, o adevărată pepinieră de pictură naivă a Banatului montan, care a funcţionat ca un cenaclu de artă plastică, reunind mulţi artişti valoroşi.

Pentru meritele sale a fost distins în 2005 cu diploma de „Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş”. Mihai Vintilă a fost recompensat şi cu importanta distincţie de „Senior al Culturii din Caraş-Severin” conferită de Ministerul Culturii din România, prin intermediul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Reşiţa.

Calendar Creștin Ortodox

Sfântul Ioan Rusul

S-a născut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfântul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rușilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tătari in luptele pentru dezrobirea Azofului si a fost vândut unui ofiter superior turc.

Mulți dintre tinerii luati prizonieri în acea zonă, au ales sa renunțe la credinîa in Hristos ăi s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul lor si a răbdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost rânduit să îngrijească de vite. Grajdul vitelor îi devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.

A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica „Sfantul Gheorghe”.Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica „Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moaștele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 27 MAI. VIDEO

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Istoria md;
3. Wikipedia org;
4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
5. worldwideromania.com;
6. Enciclopedia Romaniei.ro;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8. Istoria md
9. Wikipedia org;
10. Cinemagia.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;

ASALTUL NEOMARXIȘTILOR: În America urmează să apară legea despre „Ce este o Femeie”!

Eveniment epocal: Apare legea despre „Ce este o Femeie”. Este primul semn de încălzire globală, după decenii de glaciațiune morală a Occidentului.

Publicația online https://www.activenews.ro notează că în luna martie 2022, a avut loc un episod care a făcut înconjurul lumii: judecătoarea Ketanji Brown Jackson era audiată în Congresul SUA pentru a fi numită la Curtea Supremă de Justiție.

Now that Ketanji Brown Jackson is being sworn in tomorrow, never forget when she couldn't define the word "woman"pic.twitter.com/lYIMYVA2Dq

— Daily Wire (@realDailyWire) June 29, 2022

La un moment dat, candidata propusă de Joe Biden și cunoscută pentru progresismul său agresiv, a fost întrebată de senatoarea Marsha Blackburn:

„Puteți da o definiție a cuvântului Femeie?”

„Nu. Nu sunt biolog.”

Sărmana judecătoare: ea știa să se „identifice” pe sine ca Femeie, dar nu putea spune CE ESTE Femeia.

În vremuri normale, un astfel de episod ar fi părut copiat abuziv din Ionesco sau Beckett.

Important pentru un individ este cum se „identifică”. Și se poate identifica oricum: bărbat, femeie, neutru, trans, animal, copac, bolovan… Aceasta se numește „identitatea de gen”.

Și mai interesant este că „neutrul” sau „bolovanul” de ieri se pot scula în această dimineață cu o nouă revelație: că de fapt sunt „bărbat” sau „femeie” sau „pisică”.

Aceasta se numește „fluiditate de gen”.

Și „identitatea de gen” și „fluiditatea de gen” sunt protejate tot mai agresiv de lege, astfel încât trebuie să fii foarte atent cu cine discuți și ce vorbești.

Dacă tipul din fața ta se recomandă „Pluto” și începe să latre, trebuie să îl crezi, să îl respecți și să îl ocrotești.

Iar dacă la grădinița copilului tău vine un vlăjgan cu perucă în cap, pantofi cu toc și rochiță scurtă cu buline descoperindu-i atrăgător picioarele păroase, pentru a le povesti micuților despre unicorni și feți-frumoși care se iubesc până la adânci bătrâneți, trebuie să accepți. Altfel, riști să ți se confiște copilul.

Pe 24 mai, în Camera Reprezenților din statul american Alabama a fost introdus un proiect de act normativ poreclit rapid Legea „Ce este Femeia?”. 

Potrivit viitoarei legi, o „femeie” va fi definită ca o persoană al cărei sistem biologic de reproducere este conceput pentru a produce ovule.

Iar un „bărbat” este definit ca o persoană al cărei sistem biologic de reproducere este conceput pentru a fecunda ovulele unei femei.

Același proiect de lege definește și termenii de „mamă” și „tată”, ca fiind un părinte de sex feminin, respectiv un părinte de sex masculin.

Vă vine să râdeți, amintindu-vă că toate acestea le-ați învățat deja la lecțiile de anatomie din școala primară?

Nu e de râs. Lecțiile care ne făceau să chicotim când eram mici au ajuns acum subversive. Bombe amplasate la temelia Noii Ordini Ideologice.

Pentru afirmații precum cele de mai sus riști să fii condamnat penal ca terorist homofob.

De aceea, proiectul din Alabama are o importanță epocală. Istorică.

Asemenea unui aișor fragil care își face loc prin crusta de zăpadă înghețată, el reprezintă – după decenii de glaciațiune morală – un prim semn de renaștere a Occidentului.

De revenire la normalitate și la Dumnezeu.