CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Pavel Filip e cel de-al doilea premier al Republicii Moldova dupa Mircea Druc, care vorbește în mod firesc despre faptul că e român, că gândește românește

 

 

Map of Moldova

 

 

 

 

Nicolae Negru: Filip, Plahotniuc, Putin și Ghimpu

 

După Mircea Druc, Pavel Filip e cel de-al doilea premier al Republicii Moldova care vorbește în mod firesc despre faptul că e român, că gândește românește.

El s-a destăinuit, în această săptămână, în preajma zilei de 1 decembrie, la TVR Moldova, că familia Filip din Pănășești a avut de suferit din cauza instalării sârmei ghimpate pe Prut, o parte din frații tatălui său rămânând dincolo de sârma ghimpată, scrie Nicolae Negru în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

În discursul său colorat de emoții, de după ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova, Pavel Filip a atins mai multe coarde sentimentale expunând cum vede el înfăptuirea „pragmatică” a Unirii în așa fel, încât „cetățenii nici să nu resimtă că au trecut dintr-o țară în alta”.

Mergând, sâmbătă seara, pe lângă clădirea Guvernului, am văzut-o iluminată în culorile tricolorului – roșu, galben și albastru.Putin crede ce spune?Putin și-a pierdut speranța, nu mai crede că guvernanții ucraineni au interesul să rezolve „conflictul din estul Ucrainei” prin „mijloace pașnice”.

„Războiul va continua” acolo, atâta timp cât autorităţile ucrainene actuale „vor rămâne la putere”, a declarat preşedintele rus după încheierea summitului G20 de la Buenos Aires. El a vorbit în contextul capturării de către Rusia, acum o săptămână, a trei nave ucrainene, cu 24 de marinari, în Marea Neagră, lângă Crimeea.

În termenii unei cunoscute fabule a lui Esop, această situație poate fi descrisă în felul următor: lupul papă mielul (de fapt, doi miei: Crimeea, Donbasul) și se plânge jurnaliștilor cât de răi, impertinenți, sunt câinii ciobănești, care caută conflict și nu-i mai permit apropierea de stână.

„Tradus” pe înțelesul tuturor, mesajul lui Putin e cât se poate de tranșant: războiul va continua atâta timp cât ucrainenii nu vor alege un președinte prorus, care să accepte condițiile Kremlinului de reglementare a „conflictului” din regiunile Donețk și Luhansk.

Ca și în cazul „conflictului transnistrean”, care s-ar rezolva imediat, dacă Chișinăul ar accepta federalizarea și dreptul de veto al Tiraspolului (adică al Moscovei) în politica internă și externă a Republicii Moldova, Kievul trebuie, în primul rând, să accepte anexarea Crimeii, federalizarea Ucrainei și dreptul de veto al „republicilor populare” din Donbas (alias Moscova) asupra politicii externe ucrainene.

Să vedem cum îi vor răspunde lui Putin alegătorii din Republica Moldova și Ucraina. Deși Angela Merkel știe cum a apărut „brâul de enclave” din jurul Rusiei, împiedicând noile state independente din spațiul post-sovietic să se dezvolte, Berlinul nu va înceta să pompeze „miliarde de euro” spre Rusia, pentru gaze naturale și nu va renunța la Nordstream

2. După incidentul din Marea Neagră, Trump să-a răzgândit să se mai întâlnească cu Putin în cadrul summitului G20.Și totuși nu e exclus ca Putin să fie sincer când acuză autoritățile ucrainene.

Nu deplângea el soarta „poporului frățesc” ucrainean, după ce a dat ordin să fie ocupată Crimeea, după ce a proclamat crearea „Novorossiei”, după ce a trimis agenți, militari și armament să lupte pentru „republicile populare” de pe teritoriul ucrainean?

Există o boală mintală care îi face pe oameni să fabuleze în permanență, să inventeze istorii care îi avantajează. Se numește mitomanie.

O inițiativă cu gândul la Dodon?Plahotniuc a reconfirmat în această săptămână intenția PD de a organiza, pe 24 februarie 2019, în ziua alegerilor parlamentare, un referendum consultativ privind reducerea numărului de deputați în Parlament, până la 61, și revocarea, la inițiativa alegătorilor, a deputaților care nu le-au îndreptățit așteptările.

Să sperăm că Plahotniuc gândește altfel, că nu crede ce propune, că nu are de gând să nesocotească din nou recomandările Comisiei de la Veneția.

Revocarea deputaților ar oferi puterii, mafiei și oricui dispune de bani posibilitatea să exercite presiuni, să-i hărțuiască pe deputații de opoziție. Deputații incomozi, indezirabili ar deveni o pradă ușoară pentru „sacii cu bani” și interesele obscure.

Numărul de 101 deputați e optim pentru un stat ca Republica Moldova. Un număr similar de locuri au parlamentele Letoniei și Estoniei, iar cel al Lituaniei dispune de 141 de locuri.

Macedonia, cu o populație de circa 2 milioane de oameni, alege 120 de deputați, iar Muntenegru, cu peste 600 de mii de oameni – 80 de deputați. Singurul stat din Europa cu un Parlament mai „compact” e Luxembourgul – 60 de deputați la o populație de doar 590 de mii de oameni.

Fie că e vorba de o țară mare, fie că e vorba de un stat mic, competențele de bază ale Parlamentului sunt cam aceleași, după cum o mașină mică sau un camion uriaș dispun de un set obligatoriu de unități – motor, transmisie, osii, roți, volan, scaune, rezervor etcetera, și dacă ar lipsi una din ele, nici autocarul, nici camionul nu s-ar deplasa.

Reducerea aproape în jumătate a numărului de deputați ar submina serios funcționalitatea Legislativului, fapt care, în cazul unei republici parlamentare, e egal cu subminarea statului și întărirea mafiei. Majoritatea parlamentară s-ar constitui din 32 de deputați și sarcina coruperii lor s-ar simplifica mult.

Sau poate Plahotniuc se gândește la visul lui Dodon, la republica prezidențială?Acest referendum îngreunează inutil procesul alegerilor parlamentare, complică sarcina comisiilor electorale, care vor activa pentru prima dată în condițiile sistemului mixt.

E cu atât mai mult o pierdere de energie, cu cât rezultatele referendumului nu sunt obligatorii și e foarte puțin probabil ca, după alegeri, să se găsească numărul necesar de deputați care să voteze modificarea Constituției.

Această inițiativă pare să reflecte mai curând starea de prea mare agitație, de nervozitate, de incertitudine a liderului PD. El bombardează alegătorii cu tot felul de inițiative, în loc să se concentreze asupra câtorva cu impact major.

Una dintre ele, obligatorie din punctul nostru de vedere, e recuperarea miliardului.

Ghimpu s-a retras de la cârma PL, cedându-i locul lui Chirtoacă. S-ar putea să fie cam târziu. Era cazul să facă lucrul acesta cel puțin cu cinci ani în urmă, când PL a pierdut, din cauza că Gimpu s-a cramponat de scaun, mai mult de jumătate din deputați.

Oricum, trebuie să recunoaștem că, aflându-se în funcția de președinte interimar, el a reușit să-și scrijelească numele pe tabla demnității naționale, decretând ziua de 28 iunie zi a ocupației sovietice și instalând în Piața Marii Adunări Naționale o piatră comemorativă, care va fi înlocuită cândva de un monument în memoria victimelor ocupației sovietice și ale regimului totalitar comunist”.

Reclame

09/12/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tragica soartă pe care au avut-o la curtea Moscovei, Domniţa Elena (Olena) Voloşanca şi fiul său Dimitrie, fiica şi nepotul marelui Ştefan voievod

 

 

Картинки по запросу Stefan cel Mare Elena Voloșanca

 

Foto: Extras de pe tabloul votiv al bisericii Sf.Nicolae Domnesc din Iaşi : Prima din stanga, Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev.

 

CUM AU FOST OMORÂȚI LA CURTEA MOSCOVEI FIICA  ȘI NEPOTUL LUI ŞTEFAN CEL MARE  

 

 

Politica de alianţe a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare împotriva pericolului turcesc a fost o constantă a întregii sale domnii. Pentru această cauză a încercat să se apropie de curtea Moscovei, nepregetând să ofere mâna fiicei sale, Elena, fiului Cneazului Ivan al III-lea.

Aceasta avea însă să sfârşească tragic, căzând victimă intrigilor de la curtea cneazului, ratându-se astfel unica şi nerepetabila şansă ca ţarii ruşi să coboare din apărătorul creştinătăţii.

Cu aproape o sută de ani în urmă, Alexandru Papadopol-Calimachi prezenta într-o şedinţă a Secţiunii Istorice a Academiei Române o lucrare amplă despre Sofia Paleolog, nepoata împăratului Constantin XII Paleolog, şi Domniţa Elena(1465 – 1505), fiica Voievodului Moldovei Ştefan cel Mare.

Era prima încercare a unui istoric de reconstituire a tragicului destin al fiicei Domnului Moldovei, care căzuse victima unor uneltiri şi încâlcite interese politice de la curtea Cneazului Moscovei.

Nicolae Iorga a preluat şi el o parte din ideile şi concluziile lui Papadopol despre această dramă în „Istoria lui Ştefan cel Mare”, iar mai târziu, Constantin Gane în „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, fără prea multe informaţii suplimentare.

Prin deceniul şapte al secolului trecut, apar date noi, rezultate din cercetarea bibliografiei ruseşti, în monografia „Ştefan cel Mare”, scrisă de Alexandru V. Boldur, după care subiectul a fost practic uitat.

Cu câţiva ani în urmă, tragicul destin al Domniţei Elena a fost readus în actualitate, cu date noi, de către istoricul Maria Magdalena Szekely.

O scrisoare neterminată

 

 

„Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi Domniţă Elena, Mare Cheaghină a Moscovei.

Întru aceasta, scumpe şi iubite Domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, auzind despre viaţa şi buna sănătate a Domniei Voastre, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe Domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi Prea Cinstita Maica Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire…”

Iată un fragment de scrisoare neterminată pe care Domniţa Elena a început să o scrie acum o jumătate de mileniu, „din îndepărtatele şi neprimitoarele ţinuturi ruseşti”, cum spune doamna Szekely, părintelui ei, Ştefan cel Mare. Nu se ştie din ce motive epistola nu a fost expediată şi nici terminată. Ea s-a păstrat într-o arhivă, ajungând până în zilele noastre.

Să fi vrut domniţa să-i comunice tatălui ei drama pe care o trăia la curtea din Moscova? Să fi dorit să-l roage să intervină pentru a-i curma suferinţele? Să fi răbufnit în sufletul ei dorul mistuitor faţă de părintele pe care îl iubea atât de mult, căruia îi brodase pe steagul de luptă chipul Sfântului Gheorghe? Întrebări la care este greu să dai un răspuns.

 

Un mariaj cu substrat politic

 

Domniţa Elena era rodul căsătoriei, din 5 iulie 1463, a lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev, sora Cneazului Simeon Olelkovici. Numele ei apare, pentru prima dată, într-un document din 10 mai 1466. Elena mai este numită uneori şi Olena, în forma rutenească a numelui dat de părinţi. Aşadar, ea s-a născut în intervalul 1464-1466.
Abia ridicată din leagăn, Elena rămâne orfană de mamă, la 25 noiembrie 1467.
În 1479, s-a ivit ocazia ca tânăra domniţă să contracteze o căsătorie cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea, mariaj cu un substrat evident politic, care urmărea asigurarea temeiniciei relaţiilor dintre Moldova şi ţara soţului ei, într-o Europă dominată din ce în ce mai mult de turci.

În acest scop, Ştefan face apel la sora răposatei sale soţii, Cneaghina Teodosia. În aprilie 1480, aceasta îi trimite o scrisoare Domnului Moldovei, în care îi comunică faptul că atât Marea Cneaghină, cât şi Marele Cneaz au binevoit „că să vrea să ia pentru fiul său pe fiica ta. Şi Marea Cneaghină şi Marele Cneaz au poruncit ca să poruncesc către tine ca tu cu acest lucru cu tot să trimiţi la Marele Cneaz pe omul tău bun”.

O logodnă, ca un adio

Nu se ştie din ce motive Ştefan a tergiversat un an de zile tratativele pentru această căsătorie. În 1481, el trimite totuşi o solie la Moscova, după ce, în prealabil, îl rugase pe Craiul Cazimir al Poloniei să lase liberă trecerea „prin Marea Cnejie a Litvei” a soliilor lui către „Cneazul Moscovei”.

Un an mai târziu, o solie moscovită, formată din Andrei şi Petre Plesceev şi Ivan Zinovievici, soseşte la curtea lui Ştefan cel Mare, unde s-a şi săvârşit logodna Elenei, „probabil în Biserica Mirauţilor, în care-şi odihnea trupul doamna Evdochia, mama miresei”, după cum crede istoricul Maria Magdalena Szekey. Solia de la Moscova avea să plece de la curtea lui Ştefan cu mireasa.

Din acel moment, Elena nu avea să-şi mai vadă niciodată tatăl şi ţara.

Un alai de mare prinţesă

Drumul pe care l-a străbătut alaiul tinerei mirese poate fi reconstituit după descrierea din salv-conductul (permisul de liberă trecere) dat de regele Poloniei, Cazimir, la 28 martie 1482.

Astfel, Elena era însoţită de o suită de soldaţi, de nobili, oameni cu stare, care şi cai. Alaiul a trecut prin Sniatin, Trembovla, Liov, Belz, Chelm şi Brest-Litowsk.

Domniţa Elena a ajuns la Moscova spre sfârşitul anului 1482, după sărbătoarea Sfântului Filip, plecarea ei din Moldova făcându-se mult mai târziu, după data la care intra în vigoare salv-conductul de la regele Poloniei.

Prinţesa a fost primită la Moscova de bunica logodnicului său, mama lui Ivan al III-lea, şi cazată la Mănăstirea Voznesenskaia, unde a rămas până la oficierea căsătoriei, la 6 (sau 16) ianuarie 1483.

 

 

 

 

Viaţa secretă a fiicei lui Ştefan cel Mare. Drama Olenei, prinţesa moldoveancă implicată în lupte dinastice la Moscova şi în secte religioase interzise

 

Detaliu din giuglgiul brodat care înfăţişeaza încoronarea lui Ivan cel Tânăr, soţul Olenei Voloşanca. În imagine s-ar afla şi fiica lui Ştefan cel Mare.

 

 

 

Căderea în dizgraţie a Domniţei

 

La 10 octombrie anul următor, Elena dădea naştere unui fiu, botezat cu numele de Dimitrie. Toate lucrurile păreau a merge bine „pentru mlădiţa Marelui Ştefan, numai că la 7 martie 1490, soţul ei, Ivan, murea fie de podagră, cum s-a spus, fie, mai sigur, de otrava strecurată de medicul evreu din Veneţia, Leon”, este de părere Maria Szekely.

Din acel moment, viaţa Domniţei Elena a început să se transforme într-un calvar, din cauză că Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan al III-lea, nu vedea cu ochi buni atenţia pe care Marele Cneaz o acorda nurorii şi nepotului său.

„Mai mult, ea dorea cu orice preţ ca Elena şi Dimitrie să cadă în dizgraţie, iar fiul ei, Vasile, să devină moştenitor al tronului. Aceste manevre au declanşat ceea ce istoricii au numit „criza dinastică moscovită din intervalul 1497-1502”, spune doamna Szekely. Situaţia era deosebit de gravă pentru că, până la această dată, niciodată la curtea rusească nu se pusese problema alegerii moştenitorului între urmaşul primului născut (acesta din urmă fiind deja mort) şi cel mai mare supravieţuitor dintre fiii prinţului domnitor. Acest impas a fost creat din pricina Domniţei Elena şi a fiului ei.

Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?

Aflând despre situaţia creată la Moscova, Ştefan cel Mare cere în 1496 principelui lituan Alexandru cale liberă spre Rusia pentru solii săi, „ca să se încredinţeze de sănătatea fiicei sale, a Marii Cneaghine şi a nepotului său”.

În această perioadă, la curtea lui Ivan al III-lea, Sofia Paleolog împreună cu o parte dintre boierii ruşi puneau la cale un complot, care în cele din urmă a fost dejucat de Marele Cneaz, care l-a proclamat pe Dimitrie Mare Cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi Novgorodului. Liniştea Elenei avea să dureze doar trei ani. Sub influenţa soţiei sale, Ivan al III-lea şi-a îndepărtat în cele din urmă nora şi nepotul, închizându-i în temniţă, numindu-l pe Vasile moştenitor al tronului.

Ştefan era la curent cu ceea ce se întâmplase la curtea cuscrului său. De aceea, în septembrie 1502, la puţin timp după întemniţarea Elenei şi fiului ei, cerea informaţii despre aceştia de la hanul tătar Mengli Ghirei, întrebându-l:

„Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?” Din necunoaştere sau din dorinţa de a-l menaja, hanul tătar îl informează pe Domnul Moldovei că nimic nu este adevărat, că „aceasta tot e minciună, neadevăr”.
În 1504, Ştefan avea să treacă la Domnul, întunecat de grija fiicei şi nepotului său, neştiind exact care era soarta lor.

Înainte de marea plecare, dezamăgit de faptul că mult dorita alianţă cu Moscova nu s-a concretizat şi că Europa catolică nu-i acorda un sprijin concret, de pe patul de suferinţă, caută întelegerea cu turcii şi lăsa urmaşilor ţara liberă, în pace.

La 18 ianuarie 1505, greu încercata Domniţă Elena îl urma în veşnicie pe tatăl său, atât de drag, după o lungă suferinţă trăită într-un turn, legată în fiare, după cum consemnează o cronică rusească.

Dizgraţia şi moartea „Voloşancăi”

Căderea în dizgraţie a „Voloşancăi”, cum o alinta socrul său Ivan al III-lea pe Domniţa Elena, a făcut obiectul analizei mai multor istorici. Alexandru Papadopol-Calimach o punea exclusiv pe seama intrigilor Sofiei Paleolog şi a complotului boierilor.

În ultima vreme, s-a mai conturat o ipoteză ciudată, legată de apartenenţa Elenei la secta iudaizanţilor, apărută la Novgorod şi răspândită repede şi la Moscova.

Un sobor al Bisericii ruse, întrunit în 1504, a condamnat erezia iudaizanţilor.

Imediat, au început arestările, multe mănăstiri unde aceasta pătrunsese fiind închise sau chiar arse. În ceea ce o priveşte pe Domniţa Elena, se pare că ea ar fi fost convertită de Ivan Maximov la această sectă. Istoricul George Vernadsky, care s-a ocupat de subiect, este cel care a emis această ipoteză.

El este de părere că ascensiunea la putere a Elenei, prin fiul său, ar fi însemnat şi ridicarea iudaizanţilor, căderea ei marcând începutul sfârşitului acestei erezii.

Un manuscris rusesc din secolul al XVI-lea cuprinde trei miniaturi, în care sunt înfăţişate scene din ultimii ani de viaţă ai Elenei: căderea în dizgraţie a domniţei şi fiului ei Dimitrie, proclamarea ca moştenitor a lui Vasile Ivanovici, arestarea Elenei şi a lui Dimitrie şi moartea Elenei.

Dintr-un text explicativ, aflăm că ea a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia, cu titlul de Mare Cneaghină, iar alteori cu numele de Elena „Voloşanca”, cum o numea socrul ei….

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/09/o-istorie-a-zilei-de-9-decembrie-video-4/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/01/31/fiica-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-olena-elena-volosanca1465-%E2%80%93-1505/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/09/ziua-de-9-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

Surse:

http://ziarullumina.ro/sfarsitul-tragic-al-domnitei-elena-fiica-lui-tefan-cel-mare-7998.html

http://basarabialiterara.com.md/?p=35394

 

 

09/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Adevăruri despre trecut: Prețul achitării datoriei externe a României în 1989. VIDEO

 

 

 

La mijlocul lunii aprilie 1989, românii au aflat din Scînteia o veste mare – Republica Socialistă România și-a achitat integral datoria externă.

Informația a fost făcută publică de Ceausescu în cadrul Plenarei Comitetului Central desfășurat la București. Ceaușescu contractase datoria în numele românilor, făcând pe socoteala lor planuri fantastice.

În 1978, datoria externă a României era de aproximativ 5 miliarde de dolari, iar până în 1982 a ajuns la 11,8 miliarde de dolari. Achitarea ei integrala a aruncat cetățenii acestei țări în grava criza a anilor 80.

Privațiunile oamenilor n-au incetat nici după  marea realizare a achitării datoriei. Românii trăiau senzația că țara se află pe marginea prăpastiei, condusă de un nebun care apasă accelerația. Catastrofa era tot mai aproape.

În 1989, când România, somată ultimativ de creditori iși  plătise toate datoriile, tovarășii noștri de drum din CAER și din Tratatul de la Varșovia, Polonia și Ungaria, erau datoare zeci de miliarde de dolari la băncile occidentale.

Ar fi interesant să știm cât mai exact ce s-a întâmplat cu acele datorii. Din câte știm nu s-au plătit. De ce? Cum a fost posibil?  

Veștile îngrijorătoare venite din vecini în toamna lui 1989, prabusirea dictaturilor comuniste una dupa alta, l-au facut pe dictatorul Ceausescu sa exclame: ,, Vedeți? Ce ne-ar fi făcut dacă nu am fi achitat datoria externă! „

Fara indoiala a existat o legatura directa intre explozia populara din decembrie 1989 din România si starea de sărăcie si foamete in care fusese adancit poporul acestei țări.

Revoluţia anticomunistă din România din 1989 a fost cea mai ambiguă din Estul Europei şi singura care a făcut victime omeneşti.

Dar care a fost prima reacție a romanilor la iesirea din comunism?

Au cerut alimentele si bunurile de care fusesera privati. O reactie fireasca…

Dar de unde sa fie luate, daca economia fabrica preponderent otel si ciment, iar agricultura era la pamant? Din import.
Odata cu desfiintarea pietei CAER, marfurile produse de economia noastra detehnologizata nu si-au mai gasit desfacere. Agricultura, brusc descentralizata, a intrat si ea in degringolada, iar rezultatul asteptat a fost recesiunea.

Acest fapt nu este insa deloc surprinzator. Pana in 1992-1993, toti est-europenii s-au confruntat cu reculuri ale PIB-urilor. Economiile trebuiau sa se reaseze pe o structura noua.

Acesta a fost contextul de la care a pornit Romania spre economia de piață.

La acel moment, Ungaria si Polonia aveau datorii externe pe care astazi Tratatul de la Maastricht le-ar penaliza. Romania nu datora nimic.

Faptul că a ieşit din comunism fără datorii nu i-a fost României de mare folos. Din păcate, sprijinul material şi financiar consistent al Occidentului a fost dirijat atunci către Polonia, Ungaria şi mai apoi spre cehoslovaci, ocolind Romania. 

 Polonia  a beneficiat de o stergere masivă a datoriei sale, ca urmare a sprijinului S.U.A. După criza polonă din 1980, acest stat est-european avea imense datorii la băncile occidentale, iar acestea au devenit foarte nervoase, întrebându-se dacă statele comuniste din estul Europei vor fi capabile să-şi achite datoriile contractate în decursul anilor 1970.

 În 1981, România avea o datorie de 11,8 miliarde dolari, dar de exemplu aceeaşi datorie o avea şi Ungaria, numai că, din cauză că această ţară avea doar jumătate din populaţia României, datoria per capita a Ungariei era in fapt dublă faţă de cea a României.

 Cu toate acestea, scria atunci un analist al Deutsche Bank, Ungaria a fost salvată de băncile străine occidentale, în vreme ce România a fost nevoită să-şi achite datoriile până la ultimul ban !

Cercetatoarea germana Annely Ute Gabanyi argumenta, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă.

Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice.

Sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70, chiar cu preţul înfometării populaţiei.

În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi.

Un oficial american a explicat ziaristei austro-americane Susanne Brand­stätter :

 „Am vrut să forţăm România să facă reforme, care în cele din urmă ar fi scos populaţia în stradă, sau să plătească datoriile, fapt care, în cele din urmă, tot ar fi scos populaţia în stradă”.

Neîndoielnic, politica de austeritate severa la care a fost supusă populaţia României în anii 1980, a fost printre  factorii decisivi care au dus oamenii la disperare şi, în final, la revoltă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/08/ziua-de-8-decembrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/08/o-istorie-a-zilei-de-8-decembrie-video-4/

08/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: