CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În urmă cu 153 de ani printr-un decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu

 

Sibiu, Hotel "Împaratul Romanilor", Sala Redute (1863) - foto: patrimoniu.sibiu.ro

Sibiu(1863),Hotel „Împaratul Romanilor”, Sala Redute (foto preluat de pe patrimoniu.sibiu.ro)

 

 

În urmă cu 153 de ani, în data de 20 august 1865, printr-un Decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu, care funcţionase începând cu 1863.

Au fost anulate totodată  legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba română.

 

La data de 15/17 iunie 1863 imparatul Francisc Iosif   semnase un “Autograf” imperial prin care era convocată la Sibiu, pentru ziua de 3/15 iulie 1863,  Dieta, în virtutea “Diplomei din octombrie” 1860 si a Constituţiunei din februarie 1861.

După Revoluţia din 1848 Dieta Transilvaniei nu se mai întrunise niciodată.

In motivaţia documentului s-a subliniat caracterul autonom (implicit romanesc) al Transilvaniei, precum şi lipsa de legitimitate şi valabilitate a “unirii Transilvaniei cu Ungaria din 1848, care “nu s-a infiintat niciodata cu deplina putere legală şi faptic îndată s-a dizolvat”.

Compoziţia Dietei de la 1863 nu s-a mai făcut după legile maghiare din 1791 şi 1848, ci după un regulament provizoriu, liberal, care prevedea alegerea a 125 de deputaţi şi numirea de către împărat a 40 de persoane („regalişti”).

Dreptul de vot era acordat tuturor cetăţenilor care plătiseră, la nivelul anului 1861, un impozit de minim 8 florini, inclusiv capitaţia.

Era practic o reducere la jumătate a censului de vot, ceea ce oferea posibilitatea ca numărul alegătorilor să crească substanţial.

Astfel, Dieta care a funcţionat în anii 1863-1864 la Sibiu, a fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei  în care românii au avut majoritatea reprezentanţilor, cu mult peste reprezentarea firavă de care avuseseră parte în 1848.

Dacă în 1848 existau 11.000 de reprezentanţi ai comunelor aleşi pe bază de cens şi 74.000 de nobili, acum existau 78.000 de alegători, toţi desemnaţi pe bază de cens.

Astfel, centrul de greutate al electoratului se muta dinspre nobilimea maghiară, ostilă politicii liberale vieneze, către marea masă a ţărănimii, unde românii erau majoritari, iar reprezentanţii acestora erau favorabili politicii vieneze.

La data prevazută, dupa 15 ani de întrerupere, Dieta si-a redeschis lucrarile, în prezenţa a 101 deputati şi regalişti intre care se aflau şi cunoscuti luptatori pentru drepturile natiunii romane precum Andrei Saguna, George Baritiu, Ioan Ratiu, Ilie Macelariu, Al. Sterca Sulutiu.

Initial deputatii maghiari au refuzat sa participe dar ulterior 11 dintre ei au asistat totuşi la lucrari.

Ei au declarat ca Dieta nu este constituită legal, întrucât nu recunoştea unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Deşi reprezentarea în Dietă nu era perfect proporţională cu numărul şi ponderea fiecărei naţiuni, exista totuşi o îmbunătăţire substanţială a reprezentării românilor. Astfel, au fost aleşi:

  • românii: 48 deputaţi pentru 1.300.913 locuitori (un deputat la 28.280 persoane)

  • maghiarii: 44 deputaţi pentru 568.172 locuitori (un deputat la 12.913 persoane)

  • saşii: 33 deputaţi pentru 204.031 locuitori (un deputat la 6.370 persoane).

La inceputul lucrarilor a fost prezentat mesajul Tronului, în care Curtea de la Viena recunoştea autonomia Transilvaniei, declara nulă legea maghiară din 1848 de unire cu Ungaria şi declara depaşita, inaplicabila, Diploma leopoldina din 1781.

In dezbateri a fost prezentat un proiect de lege care prevedea “inarticularea” (participarea românilor la viaţa de stat), prin acordarea autonomiei politice în sensul autonomiei avute de celelalte naţiuni după 1437.

La 7/19 octombrie 1863 a fost adoptată legea pentru “egala îndreptăţire a naţiunii române şi a confesiunilor sale”.

La 26 octombrie/7 noiembrie 1863 imparatul Francisc Iosif a sanctionat aceasta lege:

“Naţiunea română, religiunea greco-catolică ca atare şi religiunea greco-orientală se recunosc prin lege întru înţelesul Constituţiunei transilvane în tocmai ca si celelalte trei naţiuni si patru confesiuni recunoscute ale Transilvaniei”.

Dupa sute de ani de silnicie legiferată în baza Pactului celor trei naţiuni, incheiat la Căpâlna la 16 septembrie 1437, românii,  majoritari în această Dietă, au obţinut egala indreptăţire fără a manifesta veleităţi de dominaţie asupra celorlalte naţiuni conlocuitoare.

O a doua problemă care a facut obiectul unor dezbateri aprinse in Dieta de la Sibiu a fost cea privitoare la limba oficiala a Transilvaniei.

Se ştie ca in evul mediu, limba liturgică în Biserica Catolică şi limba de cancelarie a fost limba latină. Treptat, mai ales din sec. XVI după reforma religioasă, nobilimea maghiară a impus limba maghiară in mai multe domenii ale vietii publice, in vreme ce limba germană era folosita aproape exclusiv în scaunele săseşti.

Din secolul XVIII, odata cu afirmarea naţiunilor, problema limbii oficiale ca limbă de comunicare între români, maghiari şi saşi a devenit tot mai presantă.

Limba româna era recunoscuta nici de autoritatile austriece şi nici de nobilimea maghiara, fiind doar tolerata.

La inceputul sec. XIX, prin doua proiecte de lege avansate in anii 1837 si 1841, nobilii maghiari, având pozitii dominante in administratia Principatului au preconizat impunerea limbii maghiare ca limba oficiala exclusiva in administratie, justitie si scoala, în locul limbii latine.

In anul 1847, Dieta Transilvaniei, dominată de unguri, a adoptat o lege prin care limba maghiara era declarata oficială.

In adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, precum si in unele documente, romanii au cerut ca limba lor sa devina oficiala alaturi de germana (limba oficiala in imperiu) si maghiara, intrucat este vorbita de majoritatea locuitorilor.

Cu toate acestea, abia de la inceputul regimului neoliberal, în 1860, autoritatile de la Viena au luat unele masuri privind folosirea partiala a limbii romane in activitatea judecatoreasca.

Paralel, intr-o serie de localitati românesti s-a trecut la redactarea actelor in limba româna.

Odata cu deschiderea lucrarilor Dietei de la Sibiu, Curtea de la Viena a admis dreptul deputatilor majoritari romani de a folosi limba lor in dezbateri.

A fost redactat un proiect de lege amendat de autoritatile de la Viena, prin care s-a avansat recunoasterea prin lege a egalitatii limbii române alaturi de germana si maghiara.

Urma ca limba germana sa fie recunoscuta drept limba autoritatilor centrale si deci limba de corespondenta a autoritatilor locale cu cele centrale.

Acest proiect de lege a fost adoptat la 29 septembrie 1863, consacrandu-se pentru prima data caracterul oficial al limbii majoritatii populatiei, limba româna.

Prima sesiune a Dietei de la Sibiu (1863)

Ordinea de zi

În 1863, împăratul Franz Joseph a convocat forul legislativ pentru data de 1 iulie, la Sibiu. Pe ordinea de zi urmau să fie discutate 11 propuneri regal:

  1. recunoaşterea politică a naţiunii române şi confesiunile ei;

  2. recunoaşterea limbii române ca limbă oficială, alături de maghiara şi germana;

  3. adoptarea unei legi electorale;

  4. alegerea celor 26 de reprezentanţi ai Transilvaniei în Senatul imperial;

  5. reîmpărţirea administrativă a teritoriului statului;

  6. reglementarea administraţiei publice;

  7. reglementarea justiţiei;

  8. înfiinţarea unui tribunal suprem;

  9. modificarea patentei urbariale din 1854;

  10. introducerea cărţilor funciare;

  11. înfiinţarea unei bănci ipotecare.

Desfăşurarea lucrărilor

 

Deschiderea lucrărilor s-a făcut la data de 15 iulie 1863. Nemulţumiţi că pierduseră majoritatea, deputaţii maghiarii şi secuii, atât cei aleşi cât şi regaliştii, au boicotat lucrările, susţinând că forul se întruneşte ilegal.

Doar saşii au fost deschişi la colaborarea cu românii. Prin absenţa maghiarilor, românii aveau majoritatea absolută, iar deputaţii aleşi erau mai numeroşi decât cei numiţi.

În aceste condiţii, deputaţii români şi saşi au votat Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale, precum şi Legea pentru folosirea limbii române în administraţie şi justiţie, pe principiul egalităţii cu limbile germană şi maghiară. Legea a fost promulgată la 6 ianuarie 1865.

După lungi dezbateri, la 20 octombrie, deputaţii transilvăneni au intrat în Parlamentul vienez.

 

 

Imagine similară

 

 

A doua sesiune (1864)

 

A doua sesiune a Dietei s-a desfăşurat în perioada 23 mai – 29 octombrie 1864 şi avea pe ordinea de zi opt din cele 11 proiecte originale.

În lipsă de timp şi energie pentru discutarea acestor proiecte, sesiunea a fost dominată de discuţiile aprinse pe marginea proiectului de lege pentru înfiinţarea unui Tribunal suprem al Marelui Principat şi a celui pentru legea electorală.

Viena va decide ca sediul Tribunalului să fie în capitala imperiului şi nu în Transilvania, la Blaj, aşa cum propuseseră deputaţii români.

Noul for avea să-şi înceapă activitatea anul următor, la Viena, sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop.

 

În afara proiectelor existente, în decursul lucrărilor sunt înaintate Dietei şi alte proiecte:

  • reglementarea împărţirii administrativ-teritoriale;

  • organizarea administraţiei publice, organizarea tribunalelor de primă instanţă;

  • bugetul provinciei pe 1865;

  • bugetul Fondului pentru despăgubirea urbarială.

În plus, Dieta însăşi vine cu o serie de iniţiative legislative, dintre care cele mai importante se refereau la:

  • construirea primei căi ferate a Transilvaniei

  • desfiinţarea vămilor interne

  • reducerea serviciului militar.

La 26 octombrie/7 noiembrie 1863, Imparatul a sanctionat legea votata de Dieta privind egala indreptatire a natiunii romane si a confesiunilor sale: “Natiunea romana, religiunea greco-catolica ca atare si religiunea greco-orientala se recunosc prin lege intru intelesul Constitutiunei transilvane in tocmai ca si celelalte trei natiuni si patru confesiuni recunoscute ale Transilvaniei”.

In atentia Dietei de la Sibiu s-a aflat si problema agrara, cu atat mai importanta pentru populatia romaneasca cu cat marea  majoritate a taranilor erau romani, in vreme ce mare majoritate a nobililor erau maghiari.

Guberniul Transilvaniei a propus adoptarea unui proiect de lege prin care Patenta privind raporturile urbariale din 1854 se modifica in favoarea taranilor mai ales a jelerilor.

Deputatul Ion Ratiu a propus in trei randuri proiecte de legi in sprijinul taranilor, inclusiv al celor secui, privind pasunile si padurile, dar regulamentul intern al Dietei a condus la amanarea adoptarii lor pana in momentul inchiderii lucrarilor, in septembrie 1865.

O alta problema intrata in dezbaterea Dietei de la Sibiu a fost aceea a reorganizarii sistemului judiciar care in 1863 era asezat in trei trepte:

Treapta I: judecatoriile colegiale din comitate si scaune;

Treapta II: institutia Tabla regeasca din Targu Mures si Tribunalul de Apel din Sibiu;

Treapta III: Guberniul Principatului sau Cancelaria Aulica .

Dieta de la Sibiu a abordat intr-o maniera responsabila si alte probleme importante ale Principatului, intre care organizarea sistemului financiar, constructia retelei de căi ferate, si asigurarea legaturilor cu Romania, organizarea administrativ-teritoriala.

Depasirea structurii mostenite din evul mediu ( 8 comitete, 9 scaune si doua districte romanesti) urma sa se faca prin constituirea a 12 unitati administrative noi, echilibrate economic, geografic si demografic. Nici aceasta problema si nici altele nu si-au aflat insa rezolvarea, in imprejurari determinate de finalizarea tratativelor dintre Curtea imperiala de la Viena si reprezentantii ungurilor, care au condus la prorogarea lucrarilor Dietei, apoi la desfiintarea sa, pentru a face loc anexarii Transilvaniei la Ungaria, noua structura statala admisa de Habsburgi.

Compromisul austro-ungar (ale carui elemente le prezentam in continuare ) isi are explicatii nu numai in nevoia de sprijin politic reclamat de Habsburgi, de austrieci in general, incapabili sa-si mai asigure dominatia asupra mai multor natiuni, cât si in teama nationalistilor maghiari de a vedea Transilvania, care de fapt era romaneasca, de a deveni si de drept romaneasca, pe baza principiului proportionalitatii.

Consolidarea statului modern Romania inimediata  vecinatate accentua, fara indoiala cursul societatii transilvanene spre eliminarea dominatiei nobilimii maghiare.

Aceasta perspectiva a determinat solutia compromisului, acceptarea reonstituirii Ungariei ca stat in cadrul Imperiului Habsburgic, cu condiţia desfiinţării autonomiei Transilvaniei şi anexarii sale la Ungaria, fără consultarea populaţiei, deci impotriva vointei majorităţii.

Astfel, la20 august/1 septembrie 1865 imparatul Francisc Iosif a semnat un rescript imperial prin care desfiinţa Dieta de la Sibiu si convoca o noua Dieta, conform art. XI din legea din 1791, avand drept obiect de dezbatere numai problema “uniunii Ungariei si Transilvaniei”.

El ignora faptul ca acea lege din 1791 era contrara nu numai Constitutiei in vigoare din 1861, ci si propriilor sale declaratii prin care constatase ca excludea “cea mai mare parte a poporului de la exercitarea drepturilor politice”.

O nouă Dietă urma sa fie convocată la Cluj pe baza unor norme nereprezentative, antidemocratice, care favorizau elementele reactionare si sovine maghiare şi care construiau artificial o majoritate maghiară inexistentă.

S-a ajuns astfel la o situaţie descrisă de mitropolitul Andrei Şaguna astfel:

“în compunerea ei (a Dietei, n.n.), românii, peste un milion, abia au 13 deputaţi, pe când ungurii şi secuii, 539 mii, numără faţă de ei 194 membrii dietali”.

La 5/17 februarie 1867 a fost semnat Pactul dualist austro-ungar, (Ausgleich), iar la 8 iunie 1867 împăratul Francisc Iosif al Austriei a fost încoronat şi ca rege al Ungariei. Expresia germană Ausgleich se referă la „compromisul” din februarie 1867, prin care s-a fondat Dubla Monarhie austro-ungară, promulgată de împăratul Franz Joseph şi o delegaţie maghiară condusă de Ferenc Deák.

Sub această nouă organizare, guvernul Ungariei, dominat de maghiarii minoritari în stat, a câştigat drepturi aproape egale cu guvernul de la Viena, cele două state constituindu-se ca două entităţi separate, cu propriile constituţii, parlamente, administraţii şi miliţii. Aveau în comun suveranii în aceeaşi persoană, ministerele pentru politică externă, economică şi militară.

S-a amânat astfel cu o jumătate de secol emanciparea poporului român majoritar în Transilvania.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/20/o-istorie-a-zilei-de-20-august-video/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/20/ziua-de-20-august-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse:

 

 

http://www.scrigroup.com/istorie-politica/istorie/STATUL-SI-DREPTUL-IN-TRANSILVA63921.php

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dieta_de_la_Sibiu_din_1863

http://www.rador.ro/2018/08/20/calendarul-evenimentelor-20-august-selectiuni-2/

Reclame

21/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 19 august 1316, Clujul a primit de la regele Carol Robert de Anjou statutul de oraş liber regal. VIDEO

 

În urmă cu 702 ani, la 19 august 1316, Clujul a fost ridicat de către regele Carol Robert de Anjou, la rangul de civitas, dându-i -se largi privilegii de oraş liber regal şi un statut urban conform cu normele timpului.

Prin obţinerea acestui statut, Clujul era subordonat doar regelui Ungariei, fiind scos de sub autoritatea voievodului Transilvaniei, a comiţilor şi a altor potentaţi locali.

Actul regal a transformat Clujul într-o republică urbană autonomă (cu drept de autoadministrare) şi într-un centru economic foarte important al Transilvaniei, dar şi al Europei Centrale.

 

 

 

Oraşul Cluj Napoca este străbătut de Someşul Mic, unul dintre râurile importante ale României şi este situat la aceeaşi latitudine cu oraşele Geneva din Elveţia şi cu Lyon din Franţa.

Pe plan geografic, localitatea se află la distanţe aproximativ egale de Bucureşti (458 kilometri), Budapesta (460 km) şi Belgrad (464 km) şi este considerată capitala neoficială, sau inima regiunii istorice Transilvania.

Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 iulie 2007 Cluj-Napoca avea o populaţie de 310.243 locuitori, fiind al treilea oraş ca mărime din  România,  după Bucureşti şi Iaşi.

Din totalul populaţiei  sale, 79,39% sunt români.

Scurtă istorie

Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca

Localitatea a fost ridicată, conform unor surse în anii 107-108, conform altora în 124, dar cel târziu în 138, la rang de municipiu, în timpul împăratului Hadrian, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripţii.

Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107–108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcţia unui drum strategic imperial, drumul dinspre Apulum (Alba Iulia) şi Potaissa (Turda), care ducea spre castrul roman de la Porolissum (Moigrad-Porolissium), şi trecea pe aici.

Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marc Aureliu sau de Commodus.

Oraşul se bucura de Ius Italicum,  (legea romană,sau italică) un privilegiu conferit  de împărații Romei anumitor orașe din afara Italiei. Aceasta înseamnă că era guvernat de legea romană şi avea un grad mai mare de autonomie în relațiile  cu guvernatorii provinciali, că toți cei născuți în oraș aveau automat cetățenia romană, iar pământul orașului era scutit de anumite impozite.  Ca cetățeni ai Romei, oamenii puteau cumpăra și vinde proprietăți, erau scutiți de impozitul pe teren și se bucurau de  facilităţi fiscale.

Există numeroase dovezi arheologice ale continuităţii romane la Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia, în anul 271 d. Hr., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze pentru o perioadă îndelungată ca urmare a numeroaselor năvăliri barbare.

Patrimoniu istoric

 

În evul mediu, Clujul va fi  atestat documentar pentru prima dată din anul 1213, sub denumirea Castrum Clus.Localitatea a fost însă distrusă în timpul marii invazii mongole din 1241 şi s-a refăcut cu mare greutate.

În deceniile 6-7 ale secolului al XIII-lea s-a remarcat preocuparea puterii centrale de a reconstrui Clujul, fapt realizat prin acordarea de privilegii coloniştilor germani.  

Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei.

Clujenii obţin dreptul de a-şi alege liberi judele (villicum), cu putere de a judeca pricinile între ei, în afară de omucidere, care se judeca împreună de către judele orăşenesc şi judele regesc.

Locuitorii Clujului sunt obligaţi să-şi plătească impozitele anual, de ziua Sfântului Martin, şi să pună la dispoziţia regelui câte un ostaş bine echipat la fiecare 60 de gospodării

Acordarea privilegiului din 19 august 1316, de oraş liber venit în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, denotă dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania.

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg a acordat orășenilor în anul 1405 dreptul de a ridica fortificații și ca atare orașul s-a înprejmuit cu ziduri puternice, înzestrate cu turnuri și bastioane. O parte dintre acestea se mai păstrează și astăzi.

Numele de Cluj, provenit din latinescul Castrum Clus, a fost folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea oraşului medieval din acest loc.

Cuvântul latin clusa înseamnă „închis” şi se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri.

Echivalentul german, Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. Numele oraşului ar mai putea proveni de la un anume primar sas Klaus sau de la faptul că aşezarea medievală a apărut în umbra unei mănăstiri, din vreme ce în germană, pe timpul primilor locuitori saşi din această zonă, la mănăstire se zicea Kloster.

Clus

Klausenburg a fost numele uneia dintre cele şapte cetăţi medievale săseşti ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de „Şapte Cetăţi”).

Primul nume românesc al oraşului a fost Cluş, scris uneori şi Klus.

Denumirea de Cluj s-a încetăţenit mai ales după ce oraşul a devenit parte a Regatului României în 1918.

Pe perioada răscoalei de la Bobâlna din 1437-1438 locuitorii săraci ai orașului au făcut cauză comună cu țăranii răsculați. Din mijlocul acestora s-a ridicat Ioan, fiul magistrului Iacob, una dintre căpeteniile răscoalei.

În timpul răscoalei din 1514 condusă de Gheorghe Doja orășenii săraci au deschis porțile orașului în fața țăranilor răsculați conduși de Popa Laurențiu. Represiunea a fost sângeroasă, iar capii răscoalei au fost arși pe rugurile ridicate în apropierea localității.

Secolul al XV-lea și prima perioadă a secolului XVI a fost o perioadă de înflorire pentru oraș. Au fost ridicate numeroase edificii în stil gotic sau în stilul renașterii, când s-au dezvoltat foarte mult meșteșugurile.

În  1541, în urma transformării centrului Ungariei în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea Porții, iar Clujul a rămas cel mai important centru economic, politic și cultural al Transilvaniei.

De-a lungul veacurilor, în oraș s-a desfășurat o activitate culturală bogată. În 1550 s-a înființat o mare tipografie care a aparținut autorului, editorului și tipografului Kaspar Helth.

În casa care adăpostea tipografia, casa Heltai, s-a născut, în 1557, Ștefan (István) Bocskai, unul dintre cei mai mari principi ai Transilvaniei, singurul principe născut la Cluj.

În 1581 în mănăstirea franciscană și-a deschis cursurile o academie cu trei facultăți: teologică, filosofică și juridică.

În 1601 Mihai Viteazul a intrat pe poarta orașului, la scurt timp după ce se declarase domn al Țării Românești, al Moldovei și al Transilvaniei.

După 1688 Transilvania a intrat sub dominația habsburgică, iar în 1711 sub dominație austriacă.

Orașul a fost devastat de incendii puternice în anii 1601, 1655 și 1697, iar în 1719  a fost lovit de o epidemie de ciumă.

Odată cu înființarea Colegiului piariștilor din 1776,  orașul a cunoscut o nouă epocă de înflorire culturală datorită faptului că aici funcționau patru facultăți: filozofie, științe naturale, drept și chirurgie.

Aici au activat oameni de cultură  români precum Ioan Piuariu Molnar, primul medic român reprezentant al iluminismului și au studiat Gheorghe Șincai, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Barițiu și  Avram Iancu.

Din 1790 până în 1848 şi din 1861 până în 1867 a fost capitala oficială a Marelui Principat al Transilvaniei.

La 19 martie 1848 la Cluj a avut loc o manifestație revoluționară la care au luat parte intelectuali, studenți, muncitori, mici meseriași, țărani iobagi români și maghiari.

Proclamația lui Simion Bărnuțiu care chema la luptă pentru dreptate socială și libertate națională a avut un larg ecou în sufletul clujenilor, la fel și programul adoptat la mare adunare ținută la Blaj în 15-17 mai.

Dieta de la Cluj a sfidat această dorință entuziastă de aderare a masei orășenești la principiile programului revoluției, iar la 18 mai 1848 a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Secolul al XIX-lea  a marcat o continuare accentuată a dezvoltării economice a oraşului. Se construiesc fabrici şi prima cale ferata in anul 1870, care impulsioneaza comerţul.

1914-1918 – In timpul primului razboi mondial multi romani transilvaneni au fost obligati sa lupte impotriva fratilor lor romani de dincolo de Carpati, iar cei care au refuzat au fost intemnitati ori au sfarsit executati. Clujenii au participat şi ei la Adunarea națională de la Alba Iulia care împlinea Unirea, la 1 Decembrie 1918. 
3 noiembrie 1919 – S-a deschis prima universitate româneasca la Cluj. Orasul a cunoscut o noua etapa de inflorire in perioada interbelica, când s-au construit şcoli, biserici, muzee, institute si teatre, in cadrul mai larg al dezvoltarii României Mari.
30 august 1940 – în urma Diktatului de la Viena, România este forţată sa cedeze  partea de nord a Transilvaniei si Clujul, Ungariei. Multe institutii româneşti a fost obligate sa se refugieze  în afara teritoriului ocupat de Ungaria.

11 octombrie 1944 – are loc eliberarea Clujului de sub ocupaţia maghiară, intrand în administrare sovietică.
13 martie 1945 – Teritoriul Transilvaniei care se afla sub control militar rusesc este retrocedat Romaniei, iar Tratatul de la Paris din 1947 consfinţeşte reintrarea sa în componenţa ţării9 noastre.

Din  1945 până în 1989 Clujul a trecut prin  perioada de guvernare comunistă.

 La 1 octombrie 1948 – greco-catolicii au fost obligati de catre autoritatile comuniste sa renunte la credinta lor . In scurt timp, au fost interzise celelalte religii, iar bisericile trecute sub o singura administrare.

Personalitati care activau in diferite domenii au fost inlaturate sau intemnitate pentru convingerile lor politice sau religioase, iar in munti s-au organizat mişcari de rezistenta impotriva expansiunii comunismului.
11 iunie 1948 – A avut loc nationalizarea proprietatilor.
1959 – S-au unificat Universităţile “Babeş” şi “Bolyai”. In 1974, UBB avea 10 facultăţi.
1968 – Cluj-Napoca devine reşedinţa judeţului Cluj. In anii următori, conform unui program industrial si urbanistic centralizat, s-au construit în oraş  drumuri, fabrici, şcoli si cartiere rezidentiale dominate de blocuri cu apartamente din placi prefabricate. Clujul devine al doilea centru cultural si ştiinţific al ţării.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, „pentru a eterniza denumirea acestei străvechi aşezări – mărturie a vechimii şi continuităţii poporului român pe aceste meleaguri”

În decembrie 21 1989 – a izbucnit şi la Cluj revoluţia anticomunistă iniţiata la Timişoara. Unsprezece oameni au murit în Piaţa Libertăţii (actuala Piata a Unirii), alţi patru în fata Hotelului Astoria şi trei în alte zone ale oraşului.Autorităţile comuniste au fost alungate şi a început procesul de democratizare.
Anii care au urmat după reinstaurarea democratiei, au adus în viaţa oraşului schimbări substanţiale de ordin economic, politic, social si cultural.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/19/o-istorie-a-zilei-de-19-august-video-4/

 

 

 

 

Surse: 

 

http://www.clujonline.com/ro/istoric.htm

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj-Napoca

http://www.visitclujnapoca.ro/despre-cluj/istoria-cluj-ului/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cluj-Napoca

 

 

19/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Război propagandistic şi falsuri legate de sărbătorirea zilei de 9 mai. Când să sărbătorim încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa?

De Ziua Victoriei europenii comemorează capitularea Germaniei naziste în faţa trupelor aliate şi sfârşitul războiul în Europa.

Această zi este marcată pe 9 mai în cele mai multe ţări din estul Europei, inclusiv în România, dar şi în state care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, în timp ce Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele părţi din Germania Ziua Victoriei este sărbătorită în 8 mai.

Dar de ce această diferenţa de dată şi când a capitulat de fapt Germania nazistă?
La 7 mai 1945 la ora 02.41, la Reims, la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Expediţionare Aliate din Franţa, Germania a capitulat fără condiţii.

Actul prevedea ca ostilităţile să se încheie la 8 mai la ora 23.01 şi a fost semnat de către generalul Alfred Jodl, şeful operaţiunilor Statului Major german. Generalul american Bedell-Smith, şeful Statului Major aliat, şi generalul Susloparov, şeful misiunii militare sovietice în Franţa, au contrasemat documentul, la fel ca şi generalul francez Sevez, invitat în ultimul minut să semneze ca martor.

Totul nu a durat decât câteva minute.

 

 

(w460) Semnarea c

 

 

 

Actul l-a înfuriat pe Stalin care dorise o capitulare în capitala Reichului învins şi ocupat de Armata Roşie.

De aceea, la 9 mai 1945 la ora 00.16, la Berlin, un oraş în ruine, feldmareşalul Keitel, şeful Statului Major al Wehrmachtului semna capitularea germană la sediul Statului Major al armatei sovietice.

Amiralul von Friedeburg, din cadrul Kriegsmarine, şi generalul Stumpff pentru Luftwaffe au semnat şi ei documentul, la fel şi mareşalul sovietic Jukov, în numele lui Stalin, şi mareşalul britanic Tedder, pentru Eisenhower.

Generalul american Spaatz şi generalul francez de Lattre au semnat ca martori.

La ora 15.00 a zilei de 8 mai, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria, dar în Uniunea Sovietică, datorită diferenţei de fus orar, vestea capitulării a ajuns în dată de 9 mai, această dată fiind proclamată Ziua Victoriei.

Acesta este motivul pentru care aliaţii occidentali au sărbătorit Ziua Victoriei în Europa în 8 mai, iar Uniunea Sovietică a sărbătorit Ziua Victoriei împotriva fascismului pe 9 mai.
Începând din 1946 Ziua Victorei a fost marcată în 9 mai în 15 republici din fosta URSS, pentru a comemora victimele din timpul războiului împotriva Germaniei fasciste.

În Germania de Est ziua de 8 mai a fost sărbătorita ca Ziua Eliberării, între 1950 şi 1966. Între 1975 şi 1990 ziua de 9 mai a fost sărbătoare oficiala.

Din 2002 doar unul dintre landurile germane mai marchează Ziua Victoriei, în ziua de 8 mai.

În Ţările Baltice, după desprinderea de URSS, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcat în 8 mai.
În Rusia, 1990 a fost anul ultimei parade la care au participat tancuri, de atunci accentul sărbătoririi fiind pus în special pe aspectul istoric al comemorării şi omagiul adus foştilor combatanţi.

În 1995, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, preşedintele Boris Elţîn a reconstituit în mod simbolic o paradă, însă fără echipamente grele.

În 2007, Vladimir Putin a decis revenirea la formatul de dinainte de 1990, în urmă „afluxului de cereri ale veteranilor şi societăţii civile care îi solicitau să restabilească parada din epoca sovietică”.

La 9 mai 2010, la 65 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste, în Piaţa Roşie din Moscova a avut loc cea mai impresionante paradă de Ziua Victoriei din istoria Rusiei post-sovietice.

Timp 72 de minute au defilat peste 11.000 de militari, dintre care 10.000 ruşi, cărora li s-au alăturat soldaţi americani, piloţi francezi, militari britanici din garda Palatului Buckingham, garda de onoare a armatei poloneze şi unităţi militare din Comunitatea Statelor Independente, câte 70 din fiecare ţară.

La ceremonie au asistat mai mult de 25 de lideri străini, inclusiv preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi fostul rege Mihai al României. Marea Britanie şi Statele Unite au fost reprezentate numai de ambasadori.

9 mai este o zi cu o triplă semnificație pentru români. Pe lângă celebrarea proclamării Independenței de Stat a României din 1877 și a încetării războiului mondial în Europa în 1945, în ziua de 9 mai se sărbătorește și Ziua Europei.

9 mai este mărul discordiei în Republica Moldova

Ce semnifică această zi pentru locuitorii fostei Basarabii române?

În R.Moldova pot fi auzite mai multe răspunsuri.

Unii se vor referi la Ziua Victoriei asupra fascismului, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial şi la comemorarea celor căzuți în acest război.

Alții care cunosc istorie, ştiu că la data încetării războiului mondial, în 1945, Basarabia era cotropită de armata sovietică şi că populaţia acestui teritoriu participase până în 1944 la războiul împotriva barbariei sovietice.

În sfârşit, mulţi basarabeni  vor vorbi de Ziua Europei, care cheamã la unirea oamenilor, națiunilor, statelor europene pentru a uita diferențele sau divergențele.

Interpretări sunt multe – istoria e una. Vestul – (țările europene si nu numai statele membre ale Uniunii Europene) dă de 9 mai  întâietate Zilei Europei.  

 

https://www.timpul.md/articol/in-8-si-9-mai-ziua-victoriei-si-ziua-europei-marile-sarbatori-europene-73982.html

http://stiri.tvr.ro/ziua-victoriei-si-ziua-europei-doua-mari-sarbatori-europene-9-mai-la-bucure-ti_830830.html#view

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/19/ziua-de-19-august-in-istoria-romanilor/

 

19/08/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: