CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Faptul că Moldova nu este încă întreagă în interiorul României este marea provocare la împlinirea unui secol de la Marea Unire, spune IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Imagini pentru mitropolitul teofan photos

 

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan: Moldova nu este încă întreagă în interiorul României. Aceasta este marea provocare la împlinirea unui secol de la Marea Unire

O sută de ani de la Reforma constituțională de la Iași au fost marcați în 20 iunie 2017 la Catedrala Mitropolitană și la Teatrul Național Vasile Alecsandri din municipiu, scrie doxologia.ro, preluat de Romanian Global News.

„Nu cunoaștem o altă perioadă a istoriei românilor în care Țara să fi fost în pragul disoluției totale și în doi ani să devină ceea ce în visurile cele mai îndrăznețe românii sperau să se întâmple odată și odată”, a spus IPS Teofan.

El a amintit apoi dezideratul național al reunirii cu Basarabia și problemele existente în România actuală.

„Au fost, între timp, multe momente de har și perioade de mari încercări. Lucrurile nu s-au așezat îndeajuns de statornic.

În mod special Moldova trăiește, ar trebui să trăiască cu durere, drama Prutului despărțitor de frați. Celelalte provincii românești sunt, în general, în granițele lor firești. Moldova nu este încă întreagă în interiorul României.

Aceasta este marea provocare la împlinirea unui secol de la Marea Unire.

Se adaugă la acest element fundamental pentru viețuirea normală a națiunii române îngrijorarea pentru declinul demografic și problema migrației românilor în afara granițelor Țării”, a adăugat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

24/06/2017 Posted by | CREDINTA | , , , | Lasă un comentariu

Se reactivează vechile planuri de hegemonie germană în România

 

 

Planificatorii şi politicienii germani au urmărit constant să facă din România un “satelit” subordonat economiei germane, plan care a fost pus în practică, într-o prima etapă, prin acordurile economice româno-germane din 1918 şi din 1939.

Planurile de hegemonie germana asupra economiilor sud-est europene nu s-au stins, scrie dr. Klaus Thorner, lector la Institutul pentru Stiinte Politice II, Universitatea Oldenburg.

S-au schimbat doar metodele prin care Germania îşi pune în aplicare viziunea de dominatie, demonstrează Thorner în textul pe care îl reproducem integral in continuare:

Eforturile depuse de fundaţiile germane Konrad-Adenauer si Hanns Seidel in România pentru a promova un partid crestin democrat ar trebui sa fie privite cu mare scepticism de publicul român.

Aceste demersuri continuă tradiţia dezastruoasă a influenţei germane în România.

Încă din momentul recunoaşterii independenţei României, în 1879, politicile germane au urmărit, cu succes, sa prevină o dezvoltare economica separată a României si industrializarea ţării.

Planificatorii si politicienii germani au văzut in România doar un spatiu complementar, dependent, care are potenşialul de a completa cu materii prime ieftine, produse agricole si forta de munca economia germana si, dacă este posibil, o piaţă monopolistă, dominată de produse industriale germane.

Exemple în acest sens sunt tratatele germano-române din 1918 şi 1939.

Dupa invazia germana si ocuparea României din perioada primului razboi mondial, guvernul de la Bucureşti a fost nevoit sa semneze, la 07 mai 1918, un tratat de supunere.

Prin acesta, partea germana a obtinut monopol pe exploatarea româneasca de petrol si alte marfuri (cum ar fi mangan, carbune si aur) si garantia aprovizionarii Germaniei cu produse agricole.

In plus, guvernul român a trebuit sa fie de acord cu exploatarea si instituirea unui control german asupra Cailor Ferate Romane, a drumurilor si a porturilor de la Dunare.

Obiectiv strategic major la Marea Neagra, portul Constanţa a fost declarat zona liberă germană.

Nu în ultimul rând, Reich-ului german a preluat tezaurul de aur al Guvernului român.

A fost primul moment istoric în care Imperiul German şi-a asigurat o putere hegemonică totală în România.

Acordul economic germano-român din martie 1939 a avut un efect similar.

Pe baza acestui contract, întreaga economie româneasca pe termen lung a fost montată, formată si condiţionată in “marele laborator” german.

România a fost nevoită să furnizeze materii prime şi produse agricole si sa se abtină de la dezvoltarea unei industrii proprii a bunurilor finite, cu valoare adaugată mare.

Acordul prevedea ca într-o perioada de cinci ani, cota Germaniei în comertul exterior al României sa ajungă la 45%, în timp ce extracţia de materii prime si producţia agricolă sa raspundă la necesitatile economiei germane.

In plus, acordul mai prevedea, printre altele, si o participare germana la capitalul băncilor autohtone si expansiunea retelei de transport a Romaniei in conformitate cu planurile puterii vest-europene.

Conceptul unei Mari Economii Germane, având ca sateliţi subordonaţi sau total dependenţi state precum România, a fost creat încă din anii 20 ai secolului trecut.

În aceasta perioadă, mai multe institute germane de cercetare implicate in designul conceptului, clamau o restructurare a agriculturii Sud-Est europene după interesele marii puteri şi  formarea unui puternic curent pro-german in randul elitelor ţărilor sud-est europene, pentru a atinge aceasta ţintă.

 

Moştenitorii acestei tradiţii sunt astazi fundatiile Konrad-Adenauer-Stiftung si Hanns Seidel.

Amandouă oferă, de asemenea, burse pentru studenţii români, astfel încât sa formeze o elita care va lucra, în cele din urmă, pentru interesele germane in România.

Din consiliul de administratie al Konrad-Adenauer-Stiftung fac parte, printre altii, fostul cancelar Helmut Kohl si actualul cancelar german Angela Merkel.

Presedintele Fundatiei, Hans-Gerd Pöttering, a fost lider al Partidului Popular European din Parlamentul European in perioada 1999-2007 si presedinte al Parlamentului European intre 2007 si 2009.

Astfel, fundaţia Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul Angelei Merkel, are tradiţie în a exercita un influent lobby pentru interesele germane in UE.

Hans Seidel este fundatia oficiala a Uniunii Crestin-Sociale (CSU), partidul bavarez geaman al celui condus de Merkel şi care împarte puterea cu acesta în Bundestag.

Trebuie menţionat că Baden-Württemberg Bavaria va deveni, în curând, landul cu cea mai puternică miză în comerţul german cu sud-estul Europei şi, prin urmare, cu România.

CSU se erijează în protectorul germanilor Sudeţi şi simpatizează cu alte organizatii revizioniste de “etnici germani”, cum ar fi şvabii de la Dunare si saşii.

Coordonarea centrală a grupurilor strămutate de şvabi de la Dunăre este reglementata de CDU din Baden-Württemberg, în special în orasul Ulm.

In acest mic oras se afla Muzeul Central al svabilor de la Dunare. Si tot in acest orasel de la malul fluviului sunt coordonate, în ultimii ani, o varietate de activitati legate de vechile planuri de hegemonie germană in sud-estul Europei, inclusiv in România.

Este vorba despre deschiderea unor Birouri ale Dunării, a unei Academii a Dunării, organizarea periodica a unui Festival al Dunării si crearea unui Consiliu al oraşelor de la Dunăre şi un aşa-numit Centrul de Sud al Competentelor în Industrie si Comerţ.

Scopul acestor activitaţi este acela de a promova expansiunea economica germana in sud-estul Europei, inclusiv prin extinderea influenţei la Dunăre si extinderea retelei de transport din Europa de Sud Est la Marea Neagra in interesul exporturile germane.

Un reper major pentru extinderea germană este aplicarea unei strategii a Dunarii la nivelul UE, pregatită vreme de ani de zile – în mare parte de Germania.

 

 

 

 

 

In acest scop, oficialii UE au alocat resurse financiare semnificative care vor fi utilizate pentru expansiunea comerţului la Dunare si extinderea reţelei de transport în sud-estul Europei.

In lumina celor prezentate mai sus, eforturile actuale ale fundatiilor Konrad-Adenauer si Hanns-Seidel in România, se concentrează pe ofensiva economică germană şi reinstituirea hegemoniei germane în sud-estul Europei.

Cel puţin atât timp cât Germania refuză să platească datoriile sale din relaţiile de clearing din anii 30, România ar trebui să se apere împotriva tuturor încercărilor germane de influenţă în politică şi economie.

Gilda Popa

Klaus Thorner este lector la Institutul pentru Stiinte Politice II, Universitatea Oldenburg si doctor in stiinte politice din anul 2000. Nascut la 29 Martie 1964 în Oldenburg (Niedersachsen), Germania, Thorner si-a finalizat studiile în ştiinţe politice şi sociale în anii 90, la Universitatea din Oldenburg.

Colaboreaza cu www.german-straine-policy.com. Este coautor al mai multor lucrari de specialitate, printre care “Cazul Iugoslavia” – Hamburg, 1997, “Goldhagen si stanga germana” –  Berlin, 1997, “Niciodata din nou razboi fara noi – Kosovo si noua geopolitica germana” – Hamburg, 1999.

Este autorul cartii « Intregul Sud-Est este hinterlandul nostru – Planurile germane pentru Europa de Sud-Est 1840-1945” – Freiburg 2008.

 

24/06/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istorii comuniste: „Tovarăşa” Ana Pauker şi reglările de conturi între bandiţii comunişti căţăraţi la putere în România aflată sub ocupaţia sovietică

Imagini pentru ana pauker photos

 

 

 Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, (n. 28 decembrie 1893, Codăeşti, Vaslui – d. 3 iunie 1960, Bucureşti) a ocupat cea mai înaltă funcţie politică deţinută de o femeie în istoria României; a fost prima femeie vicepremier şi ministru de Externe atât din istoria României cât şi din lume şi una dintre puţinele din vremea stalinistă ajunsă în funcţii înalt.
In septembrie 1948 apărea pe coperta revistei „Time” cu eticheta „Cea mai puternică femeie in viaţă”.

A fost militantă comunistă ilegalistă, lider al”grupări moscovite” a Partidului comunist român şi ministru de externe al României între 1947-1952.
În 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a înlăturat de la putere şi din partid pe Ana Pauker împreună cu Vasile Luca şi Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzaţi că fac parte dintr-un „grup antipartinic”.

Semnalul mazilirii l-a dat chiar Stalin.
Eliminarea „grupului Pauker” de la Bucureşti şi eventuala asasinare a Anei Pauker s-au hotărât de foarte sus. Chiar de la Moscova, din Palatul Kremlinului.

În 1952, în timpul unei întâlniri la vârf dintre Stalin şi Dej, „tătucul de la Moscova” i-a dat ordin lui Dej s-o elimine pe Ana Pauker şi întregul său grup (Vasile Luca, Teohari Georgescu şi alţii),”care trădau cauza comunismului” în favoarea sionismului şi iudaismului.
O singură metodă i-a fost indicată de Stalin lui Dej: glonţul, „un glonţ la mir”.

În cartea sa de Amintiri cu Dej, nonagenarul lider comunist Gheorghe Apostol, citat, la rândul său de Sorin Toma (fostul redactor-şef al „Scînteii”), într-o altă carte de amintiri, povesteşte un episod straniu, petrecut în holul unui hotel de lux din Moscova, unde se afla delegaţia condusă de Dej care tocmai ce discutase cu Stalin. Şi puseseră la cale „marele asasinat”.
Aşa cum povesteşte Apostol, la întâlnirea de la Kremlin, Stalin, după multe pahare de vodcă golite împreună cu tovarăşi de la Bucureşti, îi ceruse lui Dej, nici mai mult, nici mai puţin decât s-o elimine pe Ana Pauker, s-o împuşte în cap, „să-i tragă una la mir”.

Pentru că Dej ar fi ezitat cu răspunsul, Miron Constantinescu, fostul director al „Scînteii”, până în „47, ar fi zis: „Tovarăşe Stalin, Gheorghi Afanasievici (n.r. – adică Dej) este foarte sentimental!”
Evident că asta l-a umilit şi evident l-a înfuriat foarte tare pe Dej. „Miroane, cum ajungem la Bucureşti, convocăm Biroul Politic. Expunem cele petrecute şi vom hotărî lichidarea Anei Pauker.

Vom propune Biroului Politic ca persoana care o va împuşca (n.r. – pe „tovarăşa Ana”) să fii tu, Miroane. Auzi?”, susţine Gheorghe Apostol că i-ar fi zis Dej lui Miron.
Cu alte cuvinte i-a spus clar: „Miroane, ai sarcina s-o împuşti în cap pe Ana Pauker!”.

Se zice că Miron ar fi plâns, la propriu, pe tot parcursul survolului Moscova-Bucureşti.

Până la urmă, Ana Pauker nu a fost împuşcată/executată, dar a fost eliminată din conducerea partidului, cu surle şi trâmbiţe, în 1953. Moartea lui Stalin a fost săparea tovarăşei Ana.
La catafalc, Beethoven, nu Internaţionala
A murit în 1960. De cancer, nu de glonţ. Cum ar fi vrut Stalin, cum ar fi vrut Dej. În casa fiicei sale Tatiana şi a ginerelui său, dr. Gheorghe Brătescu.  

Operată, în plină glorie, în 1950 de cancer la sân, a suferit în tăcere. S-a tratat nu la Spitalul Elias, ci la Colentina şi la domiciliu.
După ce a fost arestată şi anchetată, în 1953, boala s-a amplificat şi, în cele din urmă, deşi s-a încercat tratamentul cu un „ser miraculos”, „tovarăşa Ana” a trecut în lumea umbrelor.
La catafalc nu i s-a cântat Internaţionala, ca tuturor celorlalţi mari comunişti morţi „la datorie”, ci un marş funebru. De Beethoven. Nepoţica tovarăşei Ana când a auzit de la mama sa că bunica a murit, a întrebat:

Şi când termină de murit, bunica se va întoarce?
Evident, nu s-a mai întors decât fantoma ei. Şi mitul Anei Pauker.

În 1968 a fost reabilitată de Nicolae Ceauşescu. Aşa cum au fost reabilitaţi şi Vasile Luca, şi Foriş, şi Pătrăşcanu, şi alţii, mulţi alţii de pe „lista lui Dej”…

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/27/urechea-lipsa-a-anei-pauker/

 

Sursa:

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/gheorghe-bratescu

23/06/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: